Luni, 10 iunie, va fi o zi caniculară în sud și în sud-est, însă un nou val de instabilitate se extinde în cea mai mare parte a țării. Temperatura maximă ajunge la 37 de grade.
În Dobrogea și Bărăgan va fi atmosferă însorită. Temperaturile vor ajunge la 37 de grade, potrivit Știrileprotv.
În Moldova sudică și nordul Munteniei va fi vreme frumoasă în prima parte a zilei, dar și înnorări și averse ceva mai târziu. Temperaturile ajung la 36 de grade.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina vor fi mai multe reprize de ploi zgomotoase, care lasă în urma cantități mari de apă. Temperaturile vor ajunge la 32.
În nordul Transilvaniei și Maramureș apar averse cu tunete și fulgere, iar în intervale scurte de timp se pot acumula peste 50 de litri de apa pe metru pătrat.
În vestul țării vor veni ploi abundente însoțite de toată suita de fenomene specifice instabilității. Temperaturile se apropie de 31 de grade.
În Transilvania vor fi perioade cu ploi torențiale, însoțite de descărcări electrice. Maxima ajunge la 32 de grade.
În Oltenia va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Maxima ajunge la 35 de grade.
În sudul României crește disconfortul termic, iar după prânz aerul devine aproape irespirabil. Temperaturile se apropie de 37 de grade.
Vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, dar mai ales spre seară și la începutul nopții va crește probabilitatea pentru înnorări, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie, averse și descărcări electrice.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 37 de grade, iar cea minimă va fi de 18…21 de grade.