Cum va fi vremea joi, 16 mai. Va fi răcoare în regiunile extracarpatice şi în depresiuni
Joi, 16 mai, vremea se menţine răcoroasă în regiunile extracarpatice şi în depresiuni, iar în unele zone va ploua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 24 grade.
Cum va fi vremea joi, 16 mai
În Dobrogea și Bărăgan, norii se înmulţesc treptat şi e posibil să vină câţiva stropi de ploaie. Temperaturile ajung la 19 grade, potrivit Știrileprotv.
În Moldova sudică și nordul Munteniei se adună norii și sunt șanse de ploaie. Maxima va ajunge la 21 grade.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina vor fi scurte perioade însorite şi temperaturi sub normalul perioadei. Temperaturile ajung la 20 grade.
În nordul Transilvaniei și Maramureș va fi vreme bună, cu soare şi câţiva nori. Maxima ajunge la 22 grade.
În vestul țării, atmosfera va fi însorită. Temperaturile ajung la 24 grade în Crișana.
În Transilvania va fi soare în cea mai mare parte a zilei. Temperaturile ajung la 21 grade.
În Oltenia va picura trecător din când în când. Maxima ajunge la 19 grade.
În sudul României vor fi scurte perioade însorite, un vânt cam insistent, poate şi câţiva stropi de ploaie. Temperaturile ajung la 20 grade, fiind mai cald față de ziua anterioară.
Vremea în București
În București, norii se înmulţesc și vântul prinde putere. Maximele vor ajunge până la 21 grade. La noapte temperatura minima ajunge pe la 11 grade.