Vremea se menține în continuare rece, iar la munte, în centru, în sud și est vor fi ninsori slabe sau lapoviță, dar vântul se va înteți în partea sud-estică.
În Dobrogea și Bărăgan va fi mai frig decât duminică, iar maximele vor ajunge la 2 grade. Vântul se va înteți și va atinge viteze de 55 km/h pe litoral și este posibil să ningă slab, conform știrileprotv.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei, vremea va fi schimbătoare, iar maximele vor fi de 3 grade. Vântul se va înteți și va amplifica senzația de frig.
În nordul Moldovei și în Bucovina, soarele se va arăta pentru puțin timp, dar este posibil să ningă. Maximele vor ajunge la 2 grade, iar la noapte este așteptat gerul.
În Maramureș, vremea va fi destul de însorită, iar temperaturile ajung chiar și la 6 grade. Dar, la noapte termometrele vor indica grade la pragul gerului.
În Transilvania, dimineața este geroasă în depresiuni, iar izlolat va ninge. Temperaturile se vor menține negative în regiunea estică, iar în restul regiunii vor fi maxime de 3 grade. Noaptea va fi ger, iar în Miercurea Ciuc se vor înregistra -17 grade.
În vest, de dimineață va fi ceață, dar apoi vremea va fi una frumoasă, soarele va ieși din nori. Doar că, va fi puțin mai frig decât duminică, iar maximele vor ajunge doar la 4 grade. Seara va fi din nou ceață și se va lăsa frigul.
În Oltenia, vremea este schimbătoare, va fi înnorat, apoi va ieși soarele, dar temperaturile vor fi mai mici decât cele de duminică, maximele ajungând la 6 grade.
În sudul țării, vremea va fi mai rece, soarele va ieși puțin din nori, dar maximele vor fi de 5 grade. Izolat s-ar putea să ningă.
În București, temperaturile maxime vor fi de 3 grade, iar noaptea se va instala gerul, fiind chiar și -4 grade în centrul orașului.
La munte, termomentrele indică în această dimineață temperaturi negative, dar în Carpații Meridionali și Orientali vor mai apărea fulguieli și vântul se va intensifica în masivele sud-estice.