Cum va fi vremea astăzi, 11 noiembrie. Va ploua în cea mai mare parte a țării

Publicat: 11 11. 2024, 09:02
Sursa Foto: Pixabay.com

Începutul acestei săptămâni aduce vreme închisă și ploioasă în cea mai mare parte a țării, iar maximele vor fi de 10-11 grade.

Vremea în Dobrogea și Bărăgan

În Dobrogea și Bărăgan, vântul va sufla cu putere și va atinge chiar și 60 km/h pe litoral. Va fi înnorat și va ploua, dar temperaturile sunt puțin mai mari față de ziua de ieri, conform știrileprotv.

Vremea în Moldova și Muntenia

În Moldova și Muntenia, vremea va fi înnorată și este posibil să apară câteva ploi slabe, iar în zonele deluroase va fi lapoviță. Maximele vor ajunge la 8-9 grade.

Vremea în Transilvania și Maramureș

În Transilvania și Maramureș, vremea va fi bună, dar pot apărea ploi izolate, dar și soarele pe parcursul zilei. Dimineața va fi ceață și vremea va fi schimbătoare. Maximele vor ajunge la 10-11 grade.

Vremea în Banat și Oltenia

În Banat și Oltenia, ziua de luni aduce nori, ploi și lapoviță sau ninsoare în zonele deluroase. Se pot acumula cantități de apă de peste 15 l/mp, iar temperaturile vor fi scăzute.

Vremea în București

În Capitală, vremea va fi rece, dar și schimbătoare. Maximele vor ajunge la 9 grade, iar noaptea va aduce iar ploi și spre dimineață se vor înregistra 3 grade.

Vremea la munte

La munte, în Carpații Meridionali și în Munții Banatului va ninge, iar în celelalte masive va ninge izolar și vântul va sufla cu putere pe creste.