Cum va circula metroul în noaptea de Revelion 2024

Publicat: 29 12. 2023, 11:00
Actualizat: 29 12. 2023, 11:04
Foto: Facebook / Metrorex

Metrorex a anunțat vineri, 29 decembrie, că trenurile de metrou vor circula în noaptea de Revelion, la un interval de 10 minute până la ora 02:00, apoi de 20 de minute, până la ora 05:00.

Trenurile de metrou circulă în noaptea de Revelion

„De Revelion ai transportul garantat pentru cea mai tare petrecere dintre ani. În noaptea de Revelion, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 02:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 02:00 până la ora 5:00, la un interval de circa 20 minute”, a informat vineri, 29 decembrie, Metrorex, pe Facebook.