Cum trebuie să arate declarația pe propria răspundere. Explicațiile lui Raed Arafat
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că circulația pe timp de noapte va fi restricționată începând de luni, iar cei care ies din case vor trebui să aibă la ei o declarație pe propriarăspundere din care să reiasă motivul întemeiat al deplasării: activitate profesională, asistență medicală care nu suportă amânare sau cumpărarea de medicamente. Arafat a mai explicat de ce este importantă această măsură și a precizat că, pe timpul nopții, farmaciile și benzinăriile vor rămâne deschise.
Raed Arafat: E nevoie de declarație scrisă și semnată de mână, în care să fie specificat scopul ieșirii noaptea
„E nevoie de declarație scrisă și semnată de mână, în care să fie specificat scopul ieșirii. Va exista și un model, dar important este să aibă datele personale, motivul ieșirii și semnătură. Motivele sunt clare: activitate profesională, asistență medicală care nu suportă amânare, cumpărarea de medicamente. Altfel, e necesară adeverință de la angajator sau legitimație pentru cei care ajung târziu acasă. Este același model de adeverință că în starea de urgență: bubsemantul, datele, adresa, motivul ieșirii și semnătură, de prezentat agentului”, a explicat Raed Arafat, vineri seară, pentru Digi24.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a mai spus că a fost decisă restricționarea circulației pe timp de noapte cu precădere pentru a descuraja tinerii să meargă la petreceri, acolo unde riscul de transmitere a coronavirusului e mare.
„În acest interval se mișcă foarte mult tinerii, ei se vizitează, sunt întâlniri în apartamente, mai ales în timpul weekendului. Rațiunea între 23.00 și 05.00 este ca tinerii să nu mai umble în apartamente, pentru petreceri. În Spania a fost una dintre modalitățile de răspândire a virusului, s-a făcut analiză. Tinerii cumpărau produse și mergeau în apartamente. Impactul cel mai mare va fi în timpul weekendului”, a mai declarat Raed Arafat.
Benzinăriile și farmaciile rămân deschise după ora 21.00
Secretarul de stat Raed Arafat a mai precizat că magazinele se vor închide de la ora 21.00, dar nu și benzinăriile și farmaciile. Acesta a mai spus că programul supermarketurilor a fost redus cu o oră tocmai pentru ca angajații să aibă timp să ajungă acasă, până să intre în vigore restricția de circulație de la ora 23.00.
„Toate magazinele, cu excepția benzinăriilor, farmaciilor, plus cei care au livrări la domiciliu, restaurante, firme de transport care preiau mâncare, se vor închide la ora 21.00. Supermarketurile se închideau la 22.00, s-a redus programul cu o oră pentru ca până la 23.00 oamenii să poate ajunge acasă, când intră în vigoare restricția de circulație, valabilă între 23.00 și 05.00”, a explicat șeful DSU, pentru Digi24.