Pokemon Go a devenit într-un timp foarte scurt cel mai popular joc pe telefon. Milioane de oameni și-au descărcat aplicația și au început să prindă pokemoni în toate colțurile lumii.
Isteria creată de acest joc a dus la blocarea unor intersecții, la intrarea ilegală în casele altor oameni sau în baze militare, și chiar la moartea unor jucători care au căutat pokemoni pe terenuri minate.
Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, explică faptul că adicția apare atunci când dăm curs acelei compulsii de a instala prima dată jocul și se intensifică după ce prindem primul Pokemon, de regulă acesta aflându-se prin apropiere, potrivit unui comunicat remis joi Ziare.com.
“În spatele oricărui tip de dependență se ascunde întotdeauna o emoție, o stare interioară de dezechilibru, de stress sau tensiune interioară”, spune acesta.
Eugen Popa propune două tehnici pentru a scăpa de obsesia Pokemon Go sau pentru a o ține sub control.
· Amânarea
Indiferent dacă dăm sau nu curs impulsului puternic de a ne juca (sau orice alta dependență), intensitatea sa scade radical până la dispariția completă. Iar asta se întâmplă uneori după aproximativ 10-15 minute.
Practic, atunci când simți că "trebuie" să cedezi impulsului de a fuma, bea, mânca sau de a te juca Pokemon Go, trebuie să-ți propui să mai aștepți un sfert de oră și să te concentrezi pe altceva.
· Întârzierea
O altă metodă este ca, înainte de a porni jocul, să întârziem acțiunea cam 15 secunde și să observăm gestul nostru.
Pare un lucru banal, dar efectele sunt incredibile. Întrucât facem multe gesturi fără să le conștientizăm, acestea devin automatisme, iar în acele 15 secunde avem timp să vizualizăm gestul nostru și să-l calificăm ca fiind unul impulsiv sau unul natural.
In acest fel, reușim, în timp, să eliminam acea dorință puternică prin amânarea satisfacerii ei. Tehnica poate fi folosită la mult mai multe adicții, printre care fumatul, mâncatul compulsiv sau consumul de alcool, conchide Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.