Cum și când poți depune contestație la sesiunea specială a Evaluării Naționale din 2020
S-a încheiat și sesiunea specială a Evaluării Naționale 2020, iar elevii nemulțumiți de rezultate pot depune contestație. Amintim că la această etapă vor participa doar absolvenţii care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecţiuni cronice care pot creşte receptivitatea sau severitatea afecţiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizaţi/internaţi, în prima etapă a examenelor naţionale, pentru diverse afecţiuni.
Când se depun contestațiile la sesiunea specială a Evaluării Naționale 2020
Sesiunea specială a Evaluării Naționale 2020 s-a desfășurat în perioada 29 iunie – 1 iulie, iar afișarea rezultatelor s-a făcut în data de 2 iulie.
Contestațiile se depun, de asemneea, în data de 2 iulie, între orele 14.00 și 19.00, și în data de 4 iulie, după ora 12.00.
Procedura pe care trebuie să o urmeze elevii pentru a face contestație
Pentru contestațiile la Evaluarea Națională 2020, elevii semnează, alături de părinți, odeclarație-tip, în care menționează că au luat la cunoștință că nota pe care o vor obține la contestație poate să le modifice nota inițială fie prin creștere, fie prin descreștere.
Fiecare lucrare contestată este reevaluată și notată de câte doi profesori.Evaluarea lucrărilor de examen se face “cu respectarea strictă a baremului”, pe baza unui punctaj pe scara 1-100; se acordă 90 de puncte pentru răspunsurile corecte și complete și 10 puncte din oficiu. După evaluare, fiecare profesor stabilește nota prin împărțirea la 10 a punctajului obținut de elev, fără rotunjire, și o trece pe lucrare, se arată în metodologie.
Pot să fac contestație online?
Contestațiile pentru Evaluarea Națională 2020 pot fi depuse atât la secretariatul școlii la care au dat examenul, cât și online, prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Evaluare Națională 2020 – sesiunea specială
Amintim că anul acesta, în premieră, au fost organizate două sesiuni de examene. Prima sesiune s-a desfășurat în perioada 15 – 18 iunie, iar rezultatele finale au fost publicate în data de 27 iunie, iar sesiunea specială a Evaluării Naționale 2020 are loc între 29 iunie și 1 iulie.
Prin urmare, elevii care au susținut probele la sesiunea specială a Evaluării Naționale sunt cei care la prima sesiunes-au aflat în carantină ori izolare la domiciliu, au avut probleme de sănătate sau au avut temperatura de peste 37,3 grade.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că sesiunea specială a fost organizată înainte de repartizarea computerizată la licee. Subiectele au respectat programa specială. Având în vedere faptul că orele s-au desfășurat în mediul online, după 11 martie, Ministerul Educației a luat decizia ca programa pentru Evaluarea Națională să nu includă materia din semestrul al doilea.
„Noi ne gândim la siguranța și la sănătatea copiilor, de asta am luat decizia privind organizarea unei sesiuni speciale pentru elevii bolnavi, cei care sunt în izolare sau carantină ori care au temperatura pentru 37,3. Și asta înainte de repartizarea computerizată, pentru ca toți elevii să aibă șanse egale”, declara Anisie, pe 2 iunie, pentru B1 TV.
Pe lângă toate acestea, rezultate din acest an atât la Evaluarea Națională, cât și la Bacalaureat vor fi anonimizate. Prin urmare, notele absolvenților nu vor mai fi făcute publice ca până acum. Fiecare candidat în parte va primi câte un cod cu ajutorul căruia va putea să își identifice nota.