Cum se prepară cea mai gustoasă ciorbă de potroace, chiar la tine acasă. Ingredientul care îi dă o savoare aparte

Cum se prepară cea mai gustoasă ciorbă de potroace, chiar la tine acasă. Ingredientul care îi dă o savoare aparte
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Printre cele mai apreciate feluri de mâncare ale românilor se numără ciorba, consumată adesea ca fel principal la masă. Cea de potroace este pe cât de simplă, pe atât de delicioasă. Mai mult decât atât, aceasta este potrivită după petrecerile cu multă băutură, deoarece este revigorantă.

Ingredientele de care ai nevoie și modul de preparare

Ciorba de potroace este unul dintre preparatele specifice bucătăriei românești. Această mâncare este deosebit de gustoasă dacă este făcută cum trebuie, chiar la tine acasă. Pentru cei care nu știu, ingredientul principal care-i dă savoare ciorbei este zeama de varză, potrivit click.ro.

Pentru a face cea mai bună ciorbă de potroace gospodinele au nevoie de trei litri de apă, zeamă de varză, 1 kilogram măruntaie de pasăre (aripi, gât,  pipote, inima, ficat),  2 cepe, 1 morcov, un sfert de țelină, o jumătate de păstârnac, un sfert de praz, 1 ardei roșu, 2 roșii, 4 linguri cu orez, leuștean, ulei, 150 de grame de smântână, sare, piper negru și 2 gălbenușuri de ou.

Cât despre modul de preparare, se începe prin a pune la foc o oală cu apă, cu o linguriță de sare rasă, în care se adaugă potroacele de pasăre, zeama de varză și zarzavaturile tăiate felii. După aproximativ două ore de fiert se adaugă și orezul spălat în prealabil.

De asemenea, într-o oală încălzită se călesc ardeiul, cepele și roșiile, iar după ce acestea sunt gata, supa din prima oală se amestecă cu toate ingredientele. Ulterior se pune zeama de varză murată care sărează, acreşte şi dă aromă ciorbei. De asemenea, în compoziție de mai adaugă sare și piper după gust și se lasă ciorba să fiarbă în continuare.

După acest pas, oala se ia de pe foc, se adaugă smântâna cu gălbenușurile de ou și două linguri de apă rece, iar la final se pune leușteanul tocat mărunt.

De ce trebuie să mâncăm supe sau ciorbe

Ciorbele și supele ar trebui să fie nelipsite din meniul oamenilor, deoarece ele contribuie la un control mai bun asupra greutății corporale.

Mai mult decât atât, ele oferă suplimentul de vitamine si minerale, datorită legumelor pe baza cărora sunt făcute și ajută la funcționarea corespunzătoare a sistemului digestiv.

Pe de altă parte, supele sau ciorbele pot combate multe boli. De exemplu, supa de ceapă este recomandată pentru cei care au probleme cu circulația sau colesterolul. Supa de spanac previne anemia, iar supa de varza este foarte eficientă în lupta împotriva obezității.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`