Cum să alegi drujba potrivită pentru necesităţile şi lucrările tale

Publicat: 28 01. 2022, 15:08

Numite şi fierăstraie cu lanţ, drujbele sunt disponibile în diverse modele, dimensiuni şi variante, astfel încât orice utilizator, amator sau profesionist, să poată găsi exact scula potrivită pentru lucrările sale. Toate modelele, de la cele mari pe benzină, până la cele mici şi compacte cu acumulator, au propriile avantaje, fiind adecvate pentru anumite tipuri de tăieri.

De aceea, înainte de a trece la achiziţionarea unei drujbe, este esenţial să îţi răspunzi la câteva întrebări. Doar aşa vei găsi modelul potrivit pentru tine. Cât de des o vei folosi şi cât de multă experienţă ai în utilizare, ce tip de lemn vei tăia şi unde vei folosi cel mai des drujba?

Iată câteva informaţii de care ar trebui să ţii cont când când cumperi o drujbă.

Drujba universală

Numită şi motofierăstrău universal, acesta este cel mai des folosită de către cei care deţin un teren şi prestează uneori lucrări variate. Are puterea mai mică decât o drujbă profesională, este mai uşoară şi foarte confortabil de folosit pentru sarcinile de zi cu zi de pe lângă casă. Atenţie, însă, nu este recomandată pentru utilizarea zilnică pe perioade lungi.

Drujba universală este alegerea perfectă dacă vrei să tai copacii mici şi mijlocii şi apoi să îi porţionezi în butuci, să prestezi diverse lucrări de prelucrare a lemnului sau să tai lemne pentru foc.

Drujba semiprofesionale

Este ideală pentru cei care au de realizat lucrări ocazionale pe lângă casă şi nu au foarte multă experienţă. Faţă de cea universală, este mai compactă şi mai uşor de utilizat. Este scula de care ai nevoie dacă vrei să:

  • Tai crengile uscate şi să toaletezi pomii;
  • Să tai lemnele pentru foc;
  • Prestezi lucrări ocazionale uşoare de prelucrare a lemnului;
  • Să tai copaci mici, stâlpii de gard sau paleţi din lemn.

Drujba profesionale

Chiar dacă arată aproape la fel ca cea universală sau semiprofesională, drujba profesională este mult mai puternică şi mai eficientă pentru lucrările de durată sau grele. Este special proiectată pentru a fi utilizată regulat la nivel profesional şi se concentrează pe producţie şi putere. Utilizările unei drujbe profesionale includ:

Tăierea copacilor mici, mijlocii sau mari;

Tăierea lemnelor uscate sau umede;

Pregătirea lemnelor pentru foc la scară industrială;

Pregătirea materiei prime pentru garduri sau mobilier.

Drujbe pentru lucrări de îngrijire a copacilor

Fierăstraiele cu lanţ destinate îngrijirii copacilor se mai numesc şi drujbe cu mâner superior şi sunt special create pentru profesioniştii din domeniul arboricol. Acestea oferă o putere foarte mare pentru utilizare continuă şi pun accent pe siguranţă, fiind destinate lucrărilor la înălţime când utilizatorul este suspendat în aer.

Ce ar trebui să ştii despre bară de ghidare a lanţului

În cazul drujbelor universale, bara de ghidare a lanţului este scurtă şi uşoară. Datorită acestei caracteristici, drujba este uşor de utilizat chiar şi de către începători şi nu necesită efort. Totuşi, acest lucru poate fi şi un dezavantaj pentru că limitează diametru şi adâncimea copacilor sau a lemnului care poate fi prelucrat.

Drujbele profesionale au bare de ghidare mai lungi pentru a permite utilizatorului să taie copaci de toate dimensiunile şi să realizeze tăieturi adânci chiar şi în lemn foarte dur. Totuşi, o bară de ghidare mai lungă vine cu dezavantajul unei scule mai grele care necesită mai mult efort şi experienţă de utilizare. Din fericire, există accesorii care pot minimiza efortul şi care ajută utilizatorul să nu obosească, chiar şi după perioade îndelungate de folosire.

Cum alegi mărimea potrivită de drujbă

Printre cele mai importante aspecte de care ar trebui să ţii cont când alegi drujba potrivită nevoilor tale sunt dimensiunea şi puterea. De obicei, puterea motorului este direct proporţională cu lungimea barei de ghidare a lanţului, ceea ce înseamnă că cu cât bară de ghidare este mai mulgă, cu atât motorul trebuie să fie mai puternic pentru a o susţine.

Dimensiunea motorului se măsoară în centimetri cubi(CC), dar nu afectează puterea motorului care, la drujbele pe benzină, se măsoară în kilowaţi (kW). Un motor mare cu un număr mare de kW generează mai multă putere decât un motor mic cu un număr mai mic de kW.

Determinarea dimensiunii şi puterii drujbei de care ai nevoie se realizează în funcţie de:

Tipul de lemn pe care îl vei prelucra – Pentru a prelucra lemn de esenţă tare sau a tăia copaci cu diametru mare este recomandat să foloseşti o drujbă profesională cu putere mare. Una semiprofesională sau universală s-ar uza repede şi ţi-ar îngreuna foarte mult munca.

Experienta utilizatorului – Dacă eşti deja obişnui cu utilizarea unei drujbe, te poţi orienta şi către modelele profesionale, însă, dacă eşti începător, va fi mai uşor să lucrezi cu o drujbă mai mică precum cea universală sau semiprofesionala.

Drujbă pe benzină sau cu acumulator?

Drujbele cu acumulator pot asigura aceeaşi putere şi performanţe ca şi cele pe benzină, aşa că alegerea ar trebui să fie condiţionată de alte criterii. Dacă cele pe benzină trebuie alimentate regulat, acumulatorii trebuie şi ei încărcaţi şi chiar schimbaţi periodic. Totuşi, cele cu acumulatori sunt mai silenţioase, au vibraţii scăzute şi nu emit noxe, ceea ce poate fi un avantaj, mai ales dacă lucrările nu trebuie să deranjeze vecinii.