Cum putem să păstrăm murăturile până vara târziu. Trucul folosit de gospodine

Cum putem să păstrăm murăturile până vara târziu. Trucul folosit de gospodine
Sursa Foto: Freepik.com

Murăturile sunt un supliment important de vitamine și minerale și se găsesc pe masa românilor, mai ales în perioada de iarnă.

Cu toate acestea, nu mulți sunt cei care știu cum ar trebui, de fapt, să fie păstrate până vara târziu.

Cum poți să păstrezi murăturile mai mult timp

Fie că vorbim de castraveți, gogoșari, conopidă sau varză, murăturile sunt gustoase și la mare căutare de către toți românii.

De obicei, acestea sunt depozitate în cămară sau în butoaie până la sfârșitul lunii februarie. Chiar și așa, gospodinele trebuie să știe că există o metodă prin case se pot bucura de ele până vara târziu. Pentru asta trebuie să aibă la îndemână câteva borcane.

Astfel că, cei care își doresc să păstreze murăturile mai mult timp trebuie să le scoată din din butoi și să le pună în borcane mici, închise etanș. De precizat faptul că moarea nu se aruncă, ci se adaugă peste legume, notează playtech.ro.

De asemenea, până la finalizarea murăturilor, recipientele se păstrează la frigider.

Care sunt beneficiile murăturilor pentru organism

Murăturile conțin bacterii bune care contribuie la descompunerea zaharurilor din alimente, ceea ce are un efect pozitiv asupra digestiei.

Consumul de alimente fermentate, inclusiv de boabe de soia și murături, diminuează efectele și simptomele diabetului de tip 2.

Pe de altă parte, acestea conțin cantități mari de vitamina C și vitamina E, care vin la pachet cu proprietăți antioxidante. Alimentele fermentate au în compoziție antioxidanți esențiali precum: riboflavină, acid folic, cobalamină, menachinonă și tiamină.

Murăturile reprezintă și o sursă importantă de bacterii probiotice. Probioticele ajută la prevenirea apariției tumorilor canceroase la nivelul: colonului, ficatului și vezicii urinare.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`