Cum putem opri risipa alimentară? Sfaturi prin care să nu aruncăm alimentele rămase în frigider
În general, de Sărbători avem obiceiul de a arunca foarte multă mâncare. Acest lucru se întâmplă deoarece cumpărăm mai multă mâncare decât avem nevoie sau nu o depozităm corect.
Cum putem refolosi alimentele rămase
Bucătarii ne sugerează că am putea să folosim alimentele rămase pentru a crea mâncăruri noi, mai ales că sunt și aplicații care generează rețete pe loc. Deși aceasta poate reprezenta o soluție de moment, este important să ținem cont și de regula de aur, care presupune să cumpărăm cu 20% mai puţin decât ne am propus și să rezistăm promoţiilor, conform observatornews.ro.
„La doi plus unu, unu îl mănânci şi al doilea îl arunci. Degeaba stai să faci o tartă cu cozonacul vechi, că nu asta e soluţia. În alte ţări ideea de a arunca mâncare la gunoi este de neconceput. Retailerii ar putea să prevină şi ei. Afară se intamplă chestia asta, reduc cantitatea de alimente la rafturi”, spune Cezar Munteanu, preşedintele asociaţiei naţionale a bucătarilor şi cofetarilor din România.
„Trebuie să ne gândim că magazinele se închid pt o perioadă ft scurtă de timp. Realist vorbind, dacă pun la o masă 3 feluri de mancare, si aperitive, si ciorbă si 3 deserturi, nimeni din cei prezenţi nu va putea să guste din tot ce am pregătit”, spune Teodora Iacob, fondator şcoala de mediu.
Un român aruncă la gunoi 130 kg de mâncare pe an
La nivel european, în fiecare an se generează 88 de milioane de tone de deșeuri alimentare, dintre care 2,5 milioane de tone provin din România. Acest lucru înseamnă că un român aruncă anual 130 kg de alimente. Cele mai mari cantități sunt eliminate, de obicei, după sărbători.
Specialiștii recomandă depozitarea alimentelor în mod corespunzător pentru a le prelungi durata de consum. Putem păstra produsele în săculeți din pânză, pe blatul din bucătărie, sau le putem congela, scoțând zilnic doar cantitatea necesară pentru consum.
Preparatele gătite rămase după masa de Crăciun ar trebui păstrate în caserole din sticlă, care nu afectează gustul și se închid etanș pentru a preveni alterarea. Un fapt alarmant este că 15% din alimentele care ajung la groapa de gunoi sunt nedesfăcute, încă în ambalajul lor.