Cum poate fi redus riscul de demență / Legătura incredibilă dintre boală și numărul de pași făcuți zilnic
Majoritatea telefoanelor noi au încorporate aplicații care să îți măsoare, în timp real, numărul de pași făcuți, kilometrii parcurși, pulsul sau chiar tensiunea. Stimulate de aceste valori, multe persoane îndrăgesc mersul pe jos tocmai pentru a contoriza în aplicație cât mai mulți pași, însă puține știu care este legătura dintre numărul de pași și demență.
Studiile arată că cei care fac zilnic, în medie, între 6.300 și 9.800 de pași reduc la jumătate riscul de demență, scrie Antena 3.
Care este legătura dintre numărul de pași și demență
Persoanele cu vârste cuprinse între 40 și 79 de ani, care făceau zilnic peste 9.800 de pași, aveau cu 50% mai puține șanse să dezvolte demență în următorii șapte ani, se arată în urma unui studiu citat de CNN, mai scrie sursa precizată anterior.
În plus, acelea dintre persoane care mergeau într-un ritm de peste 40 de pași într-un minut au reușit să urce acest procent până la 57%, cu o medie de aproximativ 6.300 de pași în fiecare zi.
„Este o activitate de mers rapid, ca o plimbare în forță”, a declarat coautorul studiului, Borja del Pozo Cruz, profesor asociat adjunct la Universitatea din Odense, Danemarca, și cercetător principal în domeniul științelor sănătății pentru Universitatea din Cadiz, Spania.
Chiar și în cazul persoanelor care mergeu mai puțin într-o zi, undeva la aproximativ 3.800 de pași, riscul de demență era cu 25% mai mic, mai scrie sursa citată.
De asemenea, cea mai mare reducere a riscului de a dezvolta această boală, într-o proporție de 62%, a fost obținută de persoanele care au mers într-un ritm foarte alert, de 112 pași pe minut timp de 30 de minute pe zi, a constatat studiul.