Cum își petrece familia regală sărbătorile de iarnă: Regele Mihai a primit colindătorii la castelul de la Săvârșin (VIDEO)

Publicat: 23 12. 2011, 22:48

Regele Mihai nu a fost uitat nici anul acesta de colindători. Familia regală a ales să îşi petreacă din nou sărbătorile de iarnă la Săvârşin, în judeţul Arad. Vestea Naşterii Domnului a fost adusă de colindătorii care au venit în număr mare la castel.

Colindãrii nu au venit doar pentru a primi daruri. Pe lângã urãrile de bine, aceștia au adus membrilor familiei regale și mici atenții. Printre acestea, și douã medalii confecționate special pentru Regele Mihai.

Regele Mihai, principesa Margareta și principesa Maria au împãrțit pachete cu alimente familiilor nevoiașe din zonã.

„Venim în diverse sate și cu ajutoare pentru persoane care nu au mult noroc în viațã. Încercãm sã le ajutãm așa, puțin, cu bucurie, cu ceva de mâncat, cu diverse”, a spus Principesa Margareta.
 
„Când veneam aici în timpul anului, lucruruile erau cu totul altcumva decât acum. Ne suiam într-o mașinã, într-un Jeep, fãrã sã spunem la nimeni și plecam la vale. Și terminam pe dealul celălalt, fãrã nimeni altcineva”, a povestit Regele Mihai.

Familia regală a avut parte și de surprize mai puțin plãcute: a gãsit doi copii aflați singuri acasã, în prag de sãrbãtori. Cât despre părinți, aceștia sunt la muncã, în strãinãtate.

Castelul rãmâne deschis în continuare pentru toți cei care doresc sã ureze „Crãciun fericit” familiei regale.