Cum înveți câinele să nu mai sară pe tine?

Cum înveți câinele să nu mai sară pe tine?

Dacă ai un câine care sare întotdeauna pe tine, pe membrii familiei tale sau pe invitații tăi și simți că acest lucru devine o problemă, stai liniștit. Există soluții. Așa cum s-a învățat să sară, tot așa va putea fi și dezvățat – indiferent de vârsta actuală a câinelui. Așadar, cum înveți câinele să nu mai sară pe tine? Află totul din acest articol!

De ce sare câinele pe tine?

Primul pas pentru a rezolva această problemă este să înțelegem de ce sare câinele pe noi. Cel mai probabil, a sărit pe tine atunci când era mic, din entuziasmul și energia sa debordantă. A primit atenție pentru acest gest și a văzut fețele încântate ale familiei la vederea juniorului săritor și iubitor.

Pe parcurs, probabil că ai început să îi spui nu, stop, încetează, să te uiți la el și să îl dai jos cu mâna de pe tine. Intenția ta a fost să îl împiedici să mai sară, însă câinii nu înțeleg limbajul uman ca noi. De fapt, el a obținut ce a vrut: a sărit pe tine, a făcut contact vizual cu tine, i-ai vorbit (pe un câine junior nu prea îl interesează ce spui, el vrea doar să îi vorbești), ai pus chiar și mâna pe el, ceea ce înseamnă în mintea lui că l-ai mângâiat.

Câinele a înțeles că săritul acesta este un gest dezirabil, care atrage atenție pozitivă asupra sa, care te face să te conectezi cu el. Așa că îl face și acum.

Doar că acum nu mai are 3 kilograme, ci 15, 30 sau chiar mai multe. Când era pui, nu putea da jos nici măcar un copil. Astăzi, poate pune la pământ un adult mai firav doar din joacă. Dacă simți că săriturile câinelui pe oameni devin o problemă, trebuie să îl dezveți. Cum înveți câinele să nu mai sară pe tine sau pe alți oameni? Citește în continuare!

Dezvățarea săriturilor la câine

Cea mai bună strategie pentru a dezvăța un câine din a sări pe oameni sau pentru a-l dezvăța de orice alt comportament indezirabil este… recompensarea comportamentului dezirabil pereche. Ce poți face? Ignoră-l complet atunci când sare pe tine și oferă-i recompense de dresaj pentru câini atunci când se așează frumos la picioarele tale sau merge și stă în patul său.

Câinele sare pe tine când intri în casă? Întoarce-te cu spatele la el, fără să îi spui nimic, fără să îi faci nimic. Dacă sare spre palmele tale ca să le lingă, încrucișează-ti brațele la piept. Când animalul are toate cele 4 picioare pe podea, apleacă-te la el și mângâie-l, laudă-l verbal, dă-i o recompensă. Dacă sare iar, întoarce-i iar spatele până când are toate picioarele pe podea.

Scopul tău este să îl înveți că primește atenție doar când are picioarele pe podea, nu în aer. Toată familia ta trebuie să aibă exact aceeași atitudine față de câine – să îl învețe să fie calm în casă și să îi recompenseze acest comportament.

Sigur, această tehnică este potrivită dacă îți scoți animalul suficient afară, la joacă în aer liber. Nu te poți aștepta de la un câine să fie calm în casă dacă el are foarte multă energie de ars. Însă un program corect de plimbare și joacă cu câinele plus recompensarea unui comportament calm acasă pot da roade în scurt timp.

Știm, câinii energici și jucăuși sunt absolut adorabili, însă locul pentru joacă și sărituri este afară, nu lângă porțelanurile tale fine, nu e așa? Este posibil ca la început să ai un câine frustrat, bosumflat și nervos, însă îți garantăm că îi va trece dacă nu vei ceda. Nu te poți aștepta ca un câine care a sărit pe tine ani la rând să se dezvețe în două zile, nu? Cu cât mai mult a continuat acest comportament, cu atât mai mult va dura dezvățarea. Însă va funcționa, îți promitem – indiferent de vârsta câinelui.

Dacă patrupedul tău sare la fel și pe prietenii care vin în vizită la tine, roagă-i să își facă timp pentru a te ajuta să schimbi comportamentul animalului. Roagă-i să vină la tine în vizită ca de obicei, însă să ignore complet câinele dacă sare pe ei, chiar să îi întoarcă spatele. În schimb, le poți da recompense pe care să le ofere câinelui atunci când acesta stă liniștit lângă ei sau la picioarele lor. În niciun caz, alte persoane nu trebuie să încurajeze comportamentul pe care tu încerci să îl estompezi la câine.

Concluzii

Așadar, pentru a dezvăța câinele să sară pe tine, trebuie să nu îi oferi contact vizual, sunetul vocii tale sau contact fizic atunci când sare. Pur și simplu te întorci cu spatele la el, îl ignori total și aștepți. Când este așezat pe podea, te întorci la el și îl mângâi pe cap, îl lauzi verbal, îi oferi recompense sau hrana preferată pentru câini. Toată familia trebuie să facă la fel. Inclusiv invitații tăi trebuie să aibă aceeași atitudine.

În curând, vei avea cel mai cuminte câine!

Urmăriți B1TV.ro și pe
`