Cum este sărbătorită Ziua Drapelului Național în marile orașe din România
ZiuaDrapelului Naţional este sărbătorită la data de 26 iunie, fiind proclamată Z prinLegea nr.96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
Ziua Drapelului Național, sărbătorită în România la data de 26 iunie
Ziua Drapelului Național este sărbătorită în România, an de an, la data de 26 iunie, dar cum prima jumătate a anului 2020 a fost marcată de restricțiile menite să limiteze răspândirea nouluicoronavirus, sărbătoarea va fi marcată ponderat în anul 2020.
Suntem în a treia etapă de relaxare a restricțiilor, care a permis, printre altele, redeschiderea centrelor comerciale și reluarea slujbelor cu credincioși în interiorul bisericilor, dar adunările publice nu sunt permise din cauza epidemiei de Covid-19.
Amintim, de altfel, că numărul de cazuri noi deCOVID-19înregistrat în ultima săptămână și jumătate a pus societatea în gardă, iar autoritățile, deși au anunțat că pregătesc încă o îmblânzire de măsuri pentru 1 iulie, au îndemnat populația la prudență. Practic, ritmul de ieșire din carantină este dependentde evoluția pandemiei de SARS-CoV-2 la nivel național.
Ceremonia publică de înălțare a Drapelului Național al României, în Piața Tricolorului din București
În București a fost sărbătorită Ziua Drapelului național, vineri, în Piața Tricolorului. La eveniment a participat și vicepremierul Raluca Turcan, care a transmis un mesaj cu această ocazie specială.
„Drapelul tricolor este o mândrie, este simbol al performanței oamenilor ambițioși și muncitori. Drapelul este liantul nostru pentru o societate mai bună. Simbolizează performanța sportivilor, a olimpicilor, a oamenilor de știință și de cultură, dar și integritatea și determinarea românilor de rând care duc România înainte.”, a transmit Turcan.
”Gardă drepți! La Drapel pentru onor înainte, prezentați arm!”
Drapelul a fost adus în piaţă de militarii Brigăzii 30 Gardă, apoi a fost binecuvântat de un preot militar şi ridicat pe catarg, în acordurile Imnului naţional al României.
Ziua Drapelului Național, sărbătorită în Piața Tricolurului din București
Este 26 iunie, este Ziua Drapelului. Cu această ocazie Ministerul Apărării Naționale amintește de filmul Nemuritorii din 1974 regizat de Sergiu Nicolaescu, într-un clip video postat pe Facebook.
“România, promite-mi că Drapelul ăsta va flutura în veci pe toate străzile, în toate casele și în toate sufletele de români, oricât de departe ar fi ei plecați, oricât de copii ar fi, oricât de bătrâni ar fi, indiferent de greutățile prin care trec. Suntem eterni cât timp purtăm Drapelul cu noi!”
Ziua Drapelului Național, celebrată de Ministerul Apărării Naționale
Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Zalău în prezenta premierului Ludovic Orban
Și la Zalău s-a sărbătorit Ziua Drapelului Național. Premierul Ludovic Orban a participat la această ceremonie.
“Ma bucur ca sunt astazi in Zalau si particip pentru prima oara la sarbatorirea Zilei Drapelului National, ma bucur ca sunt alaturi de salajeni, de zalauani, in aceasta serbare fundamentala pentru tara noastra. Drapelul reprezinta un simbol fundamental al natiunii romane, un simbol pe care trebuie sa-l onoram asa cum onoram tara in care traim si cum ii onoram pe fiecare dintre concetatenii nostri. Cu ocazia Zilei Drapelului National, sa ne aducem aminte de toti cei care au luptat pentru libertate, unitate in istoria Romaniei sub acest drapel, pe toti cei care si-au dat viata pentru acest drapel si pentru Romania. Sa ne aducem aminte, sa le aratam respectul nostru tuturor celor care, reprezinta cu cinste drapelul, tuturor celor care au ridicat drapelul Romaniei pe cele mai inalte catarge, tuturor celor care isi fac treaba pentru tara lor, in functiile publice pe care le detin sau fiecare la locul lui. Cu ocazia Zilei Drapelului, lansez si eu un indemn la armonie, la intelegere, la unitate, un indemn la dragoste fata de tara si un indemn la o actiune concertata pentru ca Romania sa-si castige respectul si aprecierea pe care le merita in lume. La multi ani Romania, La multi ani tricolor!”, a declarat premierul Ludovic Orban.
Ziua Drapelului Național- Ludovic Orban, la Zalău
Ziua Drapelului Național a fost, de altfel, sărbătorită în majoritatea regiunilor României. La Pitești, Brașov, Maramureș, în zona Moldovei, la Iași, autoritățile au organizat ceremonii speciale pentru acest eveniment.
Cum precizat la început, fără participarea multor spectatori și cu păstrarea distanțării fizice, pentru a impierdica răspândirea noului coronavirus.
Mesajul președintelui Klaus Iohannis de Ziua Drapelului Național
PreşedinteleKlaus Iohannisa transmis, vineri, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, în care afirmă că drapelul este simbolul identităţii şi al unităţii naţionale a românilor.
”Sărbătorim astăzi Ziua Drapelului Național, simbol al identității și unității noastre naționale, la care se raportează fiecare cetățean român. Alături de Imnul statului, Drapelul României are o însemnătate deosebită pentru independența și suveranitatea țării noastre”, a spusKlaus Iohannis.
Președintele României este de părere că această aniversare reprezintă un prilej de a onora memoria înaintașilor noștri.
Klaus Iohannisîi îndeamnă pe români să fie mândri de istoria lor.
“Dragi români, vă îndemn să fim mereu mândri deDrapelul Naționalși de istoria pe care o poartă.
La mulți ani României și tricolorului nostru!”, conchide președintele României.