"Cum dracu unu’ cu un caracter de c…t ca tine hotărăşte viaţa oamenilor?" Ce a mai interceptat DNA în cazul judecătorului Dan Anton

Publicat: 17 06. 2016, 22:00
Foto: topiasi.ro

DNA a inserat informații picante în rechizitoriul prin care l-a trimis în judecată pe judecătorul Dan Anton, de la Curtea de Apel Iași. Potrivit jurnaliștilor de la Adevărul, procurorii au scris în document că Anton ar fi avut o relație cu o grefieră de la Judecătorie, pe care ar fi părăsit-o pentru soția altui bărbat.

Dan Anton a fost trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupție, între care trafic de influență, violarea vieții private, șantaj și dare de mită, fapte comise începând cu 2014. Nici grefiera în discuție, Gabriela Mihaela Prelipcean, nu a scăpat de procurori.

Procurorii susțin că Prelipcean a avut până în 2015 o relație intimă cu Anton. Pe 14 martie 2015, în timp ce Anton era supravegheat, Prelipcean, supărată din motive amoroase pe acesta, i-ar fi trimis mai multe mesaje în care îl amenința că îl va denunța la DNA pentru săvârșirea unor fapte de corupție.

Câteva dintre mesaje, scrie Adevărul, au fost trecute și în rechizitoriu: „cum dracu unu cu un caracter de c…t ca tine hotaraste viata oamenilor…imi fac eu timp si ii povestesc stapani si doamneu ce a facut in ultimii sase ani“; „daca vrei divort..proasta mai sunt…auzi au imi puneam inima pe tava si povestea de copaci si crengi can el e un marlanete…itu fac eu divortul“, „vai vai ce frumos o sa fie cand i sa nu ai unde sa te ascunzi de razbunarea mea“; „cam cum o sa fie razbunarea mea dupa atata timp de suferinta…itu ies tot pe ochi…nimic nu ma mai opreste“.

După trimiterea acestor mesaje, grefiera a fost chemată la DNA, dar nu a recunoscut nimic. Mai mult, după ce a ieșit din clădire și-a sunat o colegă și a rugat-o să-l atenționeze pe Anton că este interceptat, lucru care s-a și întâmplat.

Și aceste acuzații au fost negate de Prelipcean:”Cu ocazia audierii din data de 21.10.2015, iculpata Prelipcean Gabriela Mihaela a abordat aceeaşi atitudine sfidătoare, a negat săvârşirea faptelor şi a precizat că nu a intenţionat să-l averitizeze şi nici nu l-a avertizat pe Anton Dan cu privire la fapta că telefonul acestuia era interceptat, declarând în mod neadevărat că era speriată întrucât fusese audiată la DNA şi voia să-i ceară sfatul în acest sens”.