Cum cumperi bilete ieftine de avion. Trucuri care te vor ajuta
Primul pas când îți dorești să pleci în vacanță este să cauți bilete de avion, doar că uneori ele sunt foarte scumpe. Din fericire, există câteva trucuri pe care dacă le aplici te vor ajuta să găsești bilete de avion mai ieftine, conform Adevărul.
Cumpără biletele de avion cu până la 4 luni în avans
Biletele achiziționate pe ultima sută de metri au, de obicei, un preț mult mai ridicat. Drept urmare, cumpără biletele cu până la patru luni în avans. În cazul în care nu te-ai hotărât încă unde vrei să călătorești, poți cumpără bilete mai accesibile și cu 21 de zile înainte.
Nu călători în jurul sărbătorilor
Chiar dacă sărbătorile sunt un prilej potrivit pentru a pleca într-o vacanță, biletele de avion nu sunt tocmai accesibile. De aceea, cel mai indicat este să călătorești în afara sezoanelor de vârf. Mai mult, este de preferat să eviți zilele de luni, vineri sau duminică.
Flexibilitatea datelor de vacanță
Dacă datele de plecare și întoarcere sunt flexibile este mult mai ușor să găsești bilete ieftine, pentru că poți alege perioada în care prețurile sunt cele mai mici.
Aeroporturi secundare
Aeroporturile secundare operează companiile aeriene low-cost care au prețuri mai convenabile. Doar că, de cele mai multe ori, se află la o distanță mai mare față de centrul orașului.
Ședere minimă la destinație
Pentru a cumpăra un bilet de avion tur-retur este necesar să stai un număr minim de zile la destinație, trei zile sau o noapte de sâmbătă spre duminică.
Cumpără bilete dus-întors
De cele mai multe ori, biletele de avion dus-întors sunt mai ieftine, decât dacă le-ai cumpăra separat.
Newsletter-uri
Pentru a fi mereu la curent cu ofertele companiilor aeriene, pentru a afla mereu când sunt oferte și promoții, abonează-te la newsletter-ul companiilor.