Cum au prejudiciat Vîntu și Luca statul român cu peste 83 de milioane de euro (VIDEO)
Compania Petromservice şi-a început activitatea în 2002, cu 15.000 de angajaţi. Fusese desprinsă din Petrom, companie scoasă la privatizare, şi se ocupa cu activităţile conexe extragerii de petrol şi gaze. Jumătate din acţiuni aparţineau sindicatului condus de Liviu Luca, cealaltă jumătate unui număr de 8.500 de persoane.
Prin contractele de prestări servicii încredinţate de Petrom, compania lui Liviu Luca a ajuns la o cifră de afaceri de 300 de milioane de euro în 2005, an în care Petrom a fost preluată de OMV. Colaborarea s-a extins la 1 miliard de euro, pentru un contract până în 2012. În același an, o companie controlată, se pare, de Sorin Ovidiu Vântu, Elbahold, a intrat în acționariatul Petromservice, printr-o majorare de capital la care ceilalți acționari nu au subscris. Prețul plătit pentru preluarea Petromservice: puțin peste 45 milioane lei, plătiți în două tranșe. Elbahold devine cel mai mai mare acționar, cu 49% din acţiuni. Sindicatul mai deţinea 25% din acţiuni, iar ceilalţi acţionari 26%.
În 2008, Petromservice încasează de la Petrom alte 328,5 milioane euro, după ce a cedat, în 2007, o parte din activitatea companiei şi a 9.000 de salariaţi. 2008 a fost anul în care Petromservice a atins o cifră de afaceri de 384 de milioane de euro şi un profit de 45 milioane euro. În acelaşi an îşi schimbă denumirea în PSV Company. Surprinză sau nu, în 2009 PSV Company intră în insolvenţă.
Cu banii primiţi de la Petrom, Petromservice s-a reorganizat şi şi-a crescut participaţia la 20 de companii la 940 milioane lei în 2009, plus împrumuturi de peste 50 de milioane de lei la companiiloe afiliate. Însă, doar o parte din bani au fost înregistraţi. Din cele 20 de companii, multe au dat faliment. De exemplu Caţavencu SA a intrat în faliment și brandul a fost vândut la licitație.
O parte din bani s-au folosit pentru cumpărarea de titluri listate la bursă. În acest fel Petromservice deţinea 1% din acţiunile SIF MOldova şi SIF Muntenia. La finele lui 2009 compania figura cu lichidităţi de 171 mil. lei.
PSV Company a intrat în insolvenţă la jumătatea anului 2009, urmare a 14.000 litigii de muncă pentru neplata salariilor angajaţilor. Ba chiar a fost executată silit pentru suma de 113 milioane de lei, plus contribuţii la bugetul de stat în valoare de 76 milioane lei. Rămasă fără lichidităţi, PSV Company a cerut insolvenţa, acceptată de tribunalul Bucureşti. Creditorii companiei aveau de recuperat peste 700 milioane de lei.
Pentru a plăti datoriile a fost vândut deja pachetul majoritar de acţiuni la Giurgiu Nav pentru 18 milioane de lei. Un alt activ important al PSV Company îl reprezintă firma Geoasset care deţine licenţa de exploatare a carierei de brucit Budureasca, un zăcământ unic în România, folosit în industria materialelor de construcţii.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf