Cum arată prognoza meteo pentru minivacanța de 1 Decembrie. Vremea pentru fiecare zonă din țară

Publicat: 24 11. 2016, 14:01
Foto: JurnalulNațional.ro

Românii așteaptă cu nerăbdare minivacanța de 1 Decembrie și de Sf. Andrei, mai ales că Guvernul a oferit și ziua de vineri, 2 decembrie liberă, pentru a se prelungi weekendul.

Cei care merg la munte trebuie să știe că există șanse mari de ninsoare.

Ne pregătim mașinile pentru sezonul de iarnă. Cele mai bune prețuri pentru anvelope de iarnă, aditivi, produse de dezghețat,dar și multe altele sunt AICI

ANM avertizează că temperaturile vor fi în scădere în perioada următoare, iar probabilitatea să ningă este ridicată în perioada 2-4 decembrie.

REDUCERI PENTRU SĂNĂTATE! DEZUMIDIFICATOARE la SUPER PREȚURI!

Iată cum va fi vremea în minivacanțșa de 1 Decembrie în toate zonele țării, potrivit estimărilor realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia:

BANAT

În medie regională, temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 14 grade, iar cele minime între 2 şi 5 grade. În cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi în scădere la început, apoi relativ staţionar. Temperatura aerului va avea, în medie, maxime cuprinse între 7 şi 11 grade şi minime între 0 şi 5 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere pe parcursul celei de-a doua săptămâni, dar mai ales în primele zile ale lunii decembrie.

CRIŞANA

În medie, temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 14 grade, iar cele minime între 2 şi 4 grade.

În cea de-a doua săptămână, regimul termic – în scădere până la finele lunii noiembrie, apoi relativ staţionar, se va apropia de cel ce ar fi normal în această perioadă din an. Temperatura aerului va avea, în medie, maxime cuprinse între 5 şi 11 grade şi minime între -1 şi 3 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere pe parcursul celei de-a doua săptămâni, îndeosebi în primele zile ale lunii decembrie şi este posibil să fie mai însemnate cantitativ la sfârşitul intervalului.

TRANSILVANIA

În medie, pe întreaga regiune, vor fi maxime cuprinse între 8 şi 11 grade şi minime între – 2 şi 1 grad.

În cea de-a doua săptămână temperatura aerului va fi în scădere la început, apoi nu se va modifica semnificativ. Vor fi valori medii încă peste cele normale – maxime cuprinse între 4 şi 8 grade şi minime între -5 şi 0 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere pe parcursul celei de-a doua săptămâni, îndeosebi în perioadele 28-29 noiembrie şi 2- 4 decembrie.

MARAMUREŞ

În medie, în prima săptămână vor fi maxime cuprinse între 9 şi 13 grade şi minime între -1 şi 3 grade, iar în săptămâna a doua, maxime între 5 şi 8 grade şi minime între -2 şi 2 grade.

Precipitaţii sunt de aşteptat pe parcursul celei de-a doua săptămâni, cu precădere începând din 30 noiembrie.

MOLDOVA

În medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 7 grade, iar minimele între -1 şi 3 grade. Şi în cea de-a doua săptămână regimul termic va fi apropiat de cel specific perioadei şi va fi în scădere în perioada 28…30 noiembrie, apoi în creştere uşoară. În medie, maximele se vor încadra între 1 şi 7 grade, iar minimele între -3 şi 1 grad, valorile mai mari înregistrându-se la începutul săptămânii.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată pe parcursul săptămânii a doua, dar acestea vor fi slabe cantitativ şi se vor semnala pe spaţii mici, în special la sfârşitul perioadei de prognoză.

DOBROGEA

Maximele vor fi cuprinse, în medie, între 7 şi 9 grade, iar minimele vor fi în scădere în prima parte a intervalului, apoi în uşoară creştere şi se vor încadra între 3 şi 6 grade, medie regională.

În primele zile din cea de-a doua săptămână, valorile termice vor fi în scădere, iar după aceea vor creşte. Vor fi medii, pe întreaga regiune, între 5 şi 9 grade pentru temperaturile maxime şi 1…3 grade pentru cele minime.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte începând din 28 noiembrie şi se vor semnala, local, în fiecare zi.

MUNTENIA

În medie, în prima săptămână, vor fi maxime de 8…9 grade şi minime între 0 şi 5 grade. În săptămâna a doua, mediile regionale vor fi de 4…..7 grade pentru temperaturile maxime şi -2…0 grade pentru cele minime, uşor mai mari, până în jurul a 2 grade, în prima dimineaţă.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, slabe cantitativ şi pe spaţii restrânse, va fi relativ ridicată pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

OLTENIA

Pe parcursul primei săptămâni, vor fi valori maxime de 8…9 grade şi minime între 1 şi 4 grade. Apoi, mediile regionale vor fi de 5…6 grade pentru temperaturile maxime şi -2…0 grade pentru cele minime.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere în cea de-a doua săptămână, când acestea se vor semnala pe arii relativ restrânse şi vor fi în general slabe cantitativ.

LA MUNTE

În prima săptămână a intervalului de prognoză, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă pentru această perioadă, cu temperaturi maxime ce se vor situa în jurul valorii de 8 grade şi minime de 0…1 grad, în medie. Începând din 27…28 noiembrie, valorile termice vor scădea, astfel încât maximele se vor apropia de pragul de îngheţ, iar nopţile vor deveni reci, cu temperaturi minime predominant negative, cuprinse, în medie, între -7 şi -5 grade.