Cum arată „pizza” mâncată în Italia de acum 2.000 de ani. Descoperirea făcută la Pompeii

Publicat: 27 06. 2023, 16:26
Sursa foto: captura video/ Youtube

La Pompeii s-a descoperit ceea ce pare a fi o pizza, a anunțat marți situl arheologic situat în apropiere de Napoli, în sudul Italiei.
Fresca pe fond negru a fost găsită în timpul săpăturilor la pereții unei case antice din celebrul oraș roman, care a ars în urma erupției Vezuviului din anul 79 d.Hr, conform observatornews.
„Ceea ce vedem în această pictură pompeiană veche de 2.000 de ani seamănă cu o pizza, dar în mod evident nu este una, deoarece lipsesc unele dintre ingredientele sale cele mai caracteristice, cum ar fi roşiile şi mozzarella”, a explicat într-un comunicat conducerea sitului inclus în patrimoniul mondial UNESCO, potrivit Agerpres.
Are formă rotunda, iar „pizza” este asozonată cu fructe (o rodie și posibil o curmală), alături de mirodenii.

Pizza, mâncarea săracului

„Este imposibil să nu te gândeşti la pizza, apărută ca un fel de mâncare ‘sărăcăcios’ în sudul Italiei, care a cucerit acum lumea şi este servită chiar şi în restaurantele cu stele”, a comentat directorul sitului Pompeii, germanul Gabriel Zuchtriegel.
Ea este așezată pe un platou elegant de argint și este înconjurată de o cupă cu vin roșu și de fructi, printre care rodii și curmale.
Conform arheologilor, acest tip de reprezentări a fost inspirat de „darurile de ospitalitate”, oferite oaspeților precum spune o tradiție grecească.

Săpăturile au fost realuate în ianuarie

Fresca a fost descoperită în atriumul unei case alăturate unei brutării, într-o zonă care fusese deja excavată din 1888 până în 1891 şi unde săpăturile au fost reluate în ianuarie.
Pompeii este al doilea cel mai vizitat sit turistic din Italia după Colosseum-ul din Roma. Acesta se întinde pe o suprafaţă totală de circa 22 de hectare, din care o treime este încă îngropată sub cenuşă.