Cum a reușit să se îmbogățească un bărbat de 41 de ani, printr-o afacere ilegală? Era ajutat de alți doi tineri de 19 ani

Publicat: 08 10. 2024, 08:21
Sursă foto: Pixabay

Un bărbat de 41 de ani din Neamț a fost prins de autorități cu o cultură impresionantă de canabis, care se afla în spatele casei sale. Individul era ajutat de alți doi tineri de 19 ani în comercializarea drogurilor.

Ce au găsit polițiștii

Oamenii legii au descoperit în urma unor percheziții la locuințe, mai multe pachete ce conţineau stupefiante, ce erau depozitate în mașinile lor, conform observatornews.ro.

Polițiștii au confiscat opt plante de canabis

Autoritățile au confiscat în urma perchezițiilor și 8 plante de canabis, care cântăreau 34 de kilograme, dar și alte dovezi. Toți cei trei indivizi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior s-a dispus arestul la domiciliu pentru 30 de zile.