Un bărbat din Germania, om de afaceri, s-a trezit că i-au fost furate zeci de plante, pe care el le aranjase sub forma unei mici grădini în fața clădirii în care muncește.
După ce hoții i-au furat în mai multe rânduri plantele din grădină, bărbatul a ascuns un mic dispozitiv de urmărire într-un ghiveci. „Am muncit mult pentru asta, am schimbat pământul. Am scos până la o jumătate de găleată ca să fie pământ proaspăt și florile să crească frumos”, a spus Jurak Azimian, iubitorul de plante care a fost jefuit, conform Știrile ProTv.
Hoții au furat de mai multe ori plantele aranjate cu grijă de bărbat. „Prima dată nu ne-am gândit prea mult la asta. A doua oară, care s-a petrecut la 2-3 săptămâni distanță, am sunat la poliție. Oamenii legii au venit, au luat probe, dar au spus că nu pot face nimic”, a mai spus bărbatul.
După ce a fost jefuit de mai multe ori, acesta s-a decis să ascundă un dispozitiv de urmărire într-una dintre noile plante achiziționate. Câteva săptămâni mai târziu, acesta a primit o alertă în timp ce se afla la 40 de kilometri depărtare de casă.
„Mă aflam în fața unei grădini, iar telefonul meu mobil a captat un semnal. Am sunat la sonerie, i-am explicat doamnei cine sunt, apoi am privit în jur”, a mai spus bărbatul.
„Știam că măslini, laur-englezesc sau alte hortensii fuseseră furate de la alte restaurante. Cât am așteptat poliția, m-am uitat la celelalte flori care nu îmi aparțineau, timp în care femeia mi-a spus: „Da, luați totul cu voi. Vreau să scap de ele înainte să ajungă poliția”, a adăugat Jurak Azimian.
Totuși, femeia a trebuit să dea explicații poliției, iar bărbatul care a anunțat autoritățile a fost și cel care a depus plângere împotriva ei. De asemenea, acesta le-a recomandat și celorlalți păgubiți să procedeze la fel.