Cum a rămas un elev cu media 9 la Evaluarea Națională fără loc la liceu
Peste 1.600 de elevi care au dat examenul de Evaluare Națională nu au fost repartizați la liceu. Unul dintre ei obținuse media 8.92. Repartizarea s-a făcut computerizat, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere. Rezultatele s-au publicat pe platforma dedicată a Ministerului Educației.
1.607 de elevi nu au fost admiși la liceu
1.607 dintre elevi nu au fost admiși la liceu, după repartizarea computerizată. Cea mai mare medie a unui elev care nu a intrat la liceu e 8.92, el fiind din București. Alți doi elevi au avut media 8.35, respectiv 8.00, potrivit Antena3.
Dacă un candidat nu are loc la nici una din opțiunile exprimate pe fișă, acesta rămâne nerepartizat în sesiunea de admitere și trebuie să participe la o sesiune ulterioară, organizată numai pe locurile rămase libere în această sesiune.
Situația apare când candidatul nu a exprimat suficiente opțiuni, opțiunile exprimate de el fiind ocupate înaintea lui de alți candidați care au medii mai mari.
Pentru cei care nu au intrat la un liceu după repartizarea computerizată va fi organizată etapa a II-a de admitere. Pe 2 august 2024 se vor afișa locurile libere la sfârșitul primei etape. Între 12 și 14 august va avea loc înscrierea candidaților.
În 19 – 20 august va avea loc repartizarea candidaților la nivel de Comisie județeană de admitere/a municipiului București.