Cum a obţinut Gabriel Oprea cea de-a patra stea de general: "Domnul președinte a apreciat modul în care mi-am dat demisia de la Ministerul de Interne" (VIDEO)

Publicat: 04 10. 2016, 15:29

MApN îi numără gradele lui Oprea. Ministerul Apărării a anunţat că va forma o comisie care va analiza modul în care Gabriel Oprea a fost înaintat de la gradul de colonel la cel de general de brigadă. Informaţia vine în contextul în care recent a apărut suspiciunea că peste 700 de persoane au fost avansate în grad ilegal în timpul mandatului lui Oprea, informează B1 TV.

Cariera militară a lui Gabriel Oprea a cunoscut o ascensiune fulminantă la începutul anilor 2000. Oprea a activat până în 1990 ca ofițer de intendență și apoi ca ofițer consilier juridic cu grad de căpitan, fiind activat în 2001 drept colonel de Justiție. La finalul aceluiaşi an, Ion Iliescu semna decretul prin care Oprea făcea saltul la gradul de general de brigadă cu o stea. Și asta la doar 40 de ani.

Prima stea am primit-o în 2001, eram președinte Administrației Naționale a Rezervelor de Stat. Aveam 40 de ani. Am îndeplinit toate criteriile, am avut rezultate bune și foarte bune și am fost avansat la gradul de general. A doua stea, eram prefectul Capitalei, am fost numit ministru delegat pe administrație și am primit-o pentru rezultate considerate bune. A treia stea am primit-o în 2008. Am fost propus pentru expertiza care am avut o ca parlamentar în comisiile de control SRI. În 2009, am înțeles domnul președinte a apreciat modul în care mi-am dat demisia”, declarat Gabriel Oprea în noiembrie 2009.

MApN îi numără gradele lui Gabriel Oprea: Ministerul va verifica modul în care fostul ministru a trecut, în doar un an, de la gradul de căpitan la cel de general de brigadă

#DIRECT_ONE_9pies6#

De altfel, într-un interviu de acum câşiva ani, Gabriel Oprea oferea declaraţii halucinante despre modul în care a obţinut cea de a patra stea. El a susţinut că a primit această distincţie pentru că şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Interne!

"Gabriel Oprea: Iar în 2009, încă o dată, am înţeles că domnul preşedinte a apreciat modul cum, în scurta perioadă de la Interne, mi-am dat demisia şi nu am numit pe oameni, pe funcţii de siguranţă naţională şi nu am creat vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale.
Reporter: V-a dat o stea în plus pentru cum v-aţi dat demisia? Deci dumneavoastră luaţi stele şi când urcaţi, şi când cădeţi? Înţeleg că aţi luat o stea când aţi fost numit şi o stea când v-aţi dat demisia.
Gabriel Oprea: Pot încă o dată, trecând peste ironia dumneavoastră, să vă explic…
Reporter: Păi aşa e viaţa, ce să facem?
Gabriel Oprea: Eram ministrul Administraţiei şi Internelor, şi mi-am dat demisia decât să numesc în funcţii, vorbesc foarte serios, în funcţie de siguranţă naţională oameni care, conform anumitor documente, prezentau vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale. Şi am preferat să îmi dau demisia.
"

MApN a anunţat acum că va verifica modul în care Oprea a trecut în doar un an de la gradul de căpitan la cel de general de brigadă.

”Ca urmare a sesizărilor şi solicitărilor de informaţii venite din partea jurnaliştilor privitoare la îndeplinirea condiţiilor legale pentru înaintarea de la gradul de colonel la cel de general de brigadă a generalului Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale a dispus constituirea, la nivelul MApN, a unei comisii care să analizeze aspectele semnalate. Rezultatele acestei analize vor fi comunicate cu promptitudine către mass-media şi opinia public”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Anunțul vine în contextul în care în presă a apărut recent informația că peste 700 de persoane au fost avansate în grad ilegal în timpul mandatului lui Gabriel Oprea.

Fostul lider UNPR a acordat gradul de colonel unor edili implicaţi în scandaluri de corupţie cum ar fi Antonie Solomon, Tudor Pendiuc sau Cristian Poteraş. În urmă cu patru ani, deconspirarea acestor măsuri a dat naştere unui scandal de proporţii care a zguduit scena politică iar mai multe persoane au cerut personal revocarea. Cei mai mulţi însă au ignorat complet impostura.

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, căreia i s-a acordat în octombrie 2011 gradul de locotenent-colonel a cerut revocarea ordinul de înaintare în grad şi a fost scoasă din evidenţa militară, fiind considerată „cetăţean fără obligaţii militare".

Pe lista ofiţerilor au figurat şi persoane care au primit grade înalte în armată fără ca înainte să fi efectuat măcar o zi de stagiu militar. Afaceristul Elan Schwartzenberg şi liderul UDMR Kelemen Hunor se află pe ofiţerilor cu grade retrase.