Cum a început povestea de dragoste dintre Constantin Enceanu și soția sa
Îndrăgitul cântăreț Constantin Enceanu trăiește o poveste de dragoste longevivă, însă puțină lume știe cine este femeia care îi stă alături de peste 38 de ani.
Constantin Enceanu și soția sa, Angela, se cunosc de aproape 40 de ani, iar aceasta este povestea lor de dragoste. Totul a început la o fabrică de motoare electrice, unde au lucrat amândoi.
Cei doi au simțit o atracție specială încă de la început. După ce s-au cunoscut, cei doi au decis să plece într-o vacanță împreună, unde Constantin Enceanu a realizat că a găsit sufletul pereche. Acest moment a fost punctul de pornire pentru o relație care a durat decenii.
De-a lungul timpului, au trecut prin provocări, cum ar fi diferențele de opinie cu privire la numărul de copii pe care să îi aibă. În ciuda acestor neînțelegeri, au reușit să treacă peste ele și să construiască o familie unită.
Pățania lui Constantin Enceanu în tren
Constantin Enceanu a evocat o amintire memorabilă petrecută într-un tren CFR în timpul sărbătorilor, cu mulți ani în urmă. La acea vreme, el și soția sa, Angela, erau proaspăt căsătoriți și călătoreau spre Caracal pentru a petrece Crăciunul alături de familie. Trenul era aglomerat, iar Angela avea o sacoșă plină cu mâncare gătită cu atenție. Într-un moment nefericit, sacoșa s-a răsturnat, iar preparatele au căzut pe podeaua trenului.
„Am plecat la Vișina cu trenul. Soția mea a pregătit salată de boeuf, sarmale, prăjituri, făcuse foarte multe pregătiri și unele dintre ele chiar nici nu erau la îndemâna oricui atunci. Friptura o pregăteau ai mei și a zis că vrea să impresioneze. Am schimbat trenul în Caracal, era o nebunie, o aglomerație în tren de eram ca peștele în conservă. Am apucat să ne urcăm, a plecat trenul, ne-am așezat și auzim dintr-o dată zdrang. Mi-am dat seama că era plasa dintre mine și soție. Salata căzuse jos, soția îmi făcea semn să o iau de jos, eu am zis că nu, mă făceam că nici nu o cunosc la cât de rușine era. Păi toată lumea se uita să vadă ce s-a întâmplat. S-a aplecat săraca, a adunat-o, a pus-o în farfurie și norocul nostru că căzuse doar plasa. Am ajuns acasă cu salata de boeuf și prăjiturile făcute chisățilă”, a povestit Enceanu într-un interviu pentru wowbiz.ro.