Cum a dat Biserica ilegal salarii de 1 milion de euro din bani publici

Publicat: 11 01. 2016, 17:29
Foto: patriarhia.ro

Curtea de Conturi a descoperit nereguli la Biserica Ortodoxă Română. În sinteza raportului de audit privind costul general anual de execuție a bugetului de stat pe anul 2014 se arată că BOR a acordat salarii ilegale în valoare de 1 milion de euro din banii primiți de la bugetul statului.

În plus, inspectorii Curții de Conturi au constatat că Patriarhia Română și-a însușit în mod ilegal suma de 112 000 de lei ca ajutor de stat pentru unitățile de cult cu venituri reduse, deși Administrația Patriarhală nu se înscrie în această categorie. 

În constatările privind derularea Programului bugetar cod 229 „Sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult” se arată că a existat „sprijin financiar acordat de SSC pentru salarizarea personalului din conducerea cultelor și a unităților de cult, altul decât cel asimilat celui încadrat pe funcţii de demnitate publică”, scrie bn24.

Conform raportului, au fost constatate neconcordanțe între datele și informațiile conținute în listele de plată lunare (stat de plată), inclusiv între centralizatoarele acestora și datele și informațiile din statele de funcții și personal, documente transmise SSC de către unitățile de cult beneficiare, în vederea justificării utilizării fondurilor. Astfel, la unele unități de cult au fost încadrate în funcțiile de conducere clericale persoane care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate specifice acestei categorii, ca de exemplu: șef serviciu personal, inspector eparhial restaurări, director economic (exemplu: Patriarhia Română – Administrația Patriarhală, Mitropolia Banatului – Episcopia Caransebeșului, Arhiepiscopia RomanoCatolică Alba-Iulia etc.).

„Persoanele angajate în astfel de funcții au desfășurat activități conexe actului cultic, făcând parte dintr-o categorie distinctă, definită expres de lege ca fiind personal neclerical, care beneficiază de sprijin financiar acordat din alte surse de finanțare (exemplu: bugetul local). Nereguli în ceea ce privește sprijinul salarial acordat în baza prevederilor art. 2, lit. c) de la Cap. III, lit. E din Legea nr. 284/2010, conform cărora: „personalul clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult beneficiază de sprijin lunar la salarizare în cuantum de 65% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală deţinută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor”.

Astfel, au fost identificate neconcordanțe între listele de plată și statul de funcții și personal, în sensul că unele persoane au fost remunerate pentru funcțiile de tehnoredactor, respectiv redactor, în condițiile în care în statul de funcții și personal aceleași persoane erau încadrate în funcția de preot diacon (funcție clericală) – la Patriarhia Română – Administrația Patriarhală. La Episcopia Severinului, conform statului de plată, o persoană a încasat sprijin salarial pentru funcția de casier magaziner, conform statului de funcții aceeași persoană a fost încadrată în funcția de secretar, iar din documentele suplimentare prezentate pentru verificare a rezultat că aceeași persoană îndeplinește și funcția de preot paroh la o parohie din subordinea episcopiei menționate (funcţie pentru care nu a fost remunerat din fonduri de la bugetul de stat). Cu toate că sumele acordate sub forma sprijinului financiar personalului din conducerea cultelor și a unităților de cult, altul decât cel asimilat celui încadrat pe funcţii de demnitate publică, au avut la bază o contraprestație, faptul că nu în toate cazurile au fost îndeplinite criteriile de eligibilitate specifice funcției clericale, constituie o abatere de la prevederile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare”, explică inspectorii.

Valoarea estimată a acestei abateri până la finalizarea misiunii de audit financiar (27.02.2015) a fost de 3.001 mii lei, din care suma de 2.770 mii lei este aferentă exercițiului bugetar 2014.

De asemenea, în raportul Curții de Conturi se mai arată că potrivit prevederilor art. 2 alin. 2-8, Cap. III din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, personalul clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult cu venituri reduse poate beneficia de un sprijin lunar la salarizare în cuantum de 80% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală deţinută în cadrul cultelor din România.

„Acordarea acestei facilități este condiționată de realizarea unor venituri reduse de către unitățile de cult la care sunt încadrate aceste persoane cu funcţii clericale, precum și de respectarea interdicției prevăzute de art. 2 alin. 8 din aceeași lege, potrivit căruia: „Nu beneficiază de prevederile alin. (2) personalul clerical de la unităţile de cult care obţin venituri din închirierea, arendarea şi concesionarea proprietăţilor”. Examinarea documentelor justificative aferente acestei forme de sprijin acordată de SSC a relevat că nu în toate cazurile au fost respectate condiționalitățile impuse de lege. Astfel, Patriarhia Română – Administrația Patriarhală care, deși nu se încadrează în categoria unităţilor de cult cu venituri reduse, a beneficiat de această formă de sprijin financiar pentru persoane care dețineau funcția de preot diacon. Valoarea estimată pană la data finalizării misiunii de audit a erorilor/abaterilor de la legalitate și regularitate a fost de 121 mii lei, din care suma de 112 mii lei este aferentă exercițiului bugetar 2014″, explică inspectorii.

„Sprijinul financiar acordat pentru indemnizaţiile personalului din conducerea cultelor recunoscute şi a unităţilor centrale de cult, asimilat celui încadrat pe funcţii de demnitate publică SSC a acordat sprijin financiar pentru indemnizarea unor persoane asimilate din punct de vedere al salarizării personalului încadrat în funcţii de demnitate publică, care au calitatea de membri ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române (Patriarh, mitropoliţi, arhiepiscopi, episcopieparhii, episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari şi arhiereii-vicari) și care își desfășoară activitatea cu preponderență în diferite țări (Germania, Ungaria, Suedia etc.), dar și în țară.

Particularitatea acestei situații este generată de faptul că textul de lege menționat vizează acordarea sprijinului salarial personalului clerical care își desfășoară activitatea în țară, fără reglementarea situației în care activitatea acestei categorii de personal clerical se desfășoară întro dublă locație, respectiv atât în țară, cât și în străinătate. Contextul prezentat ne situează în fața unui impediment de ordin legislativ, care poate fi reglementat printr-o normă juridică cu putere de lege, în măsură să clarifice salarizarea acestei categorii de personal clerical. Pentru această situație, în timpul misiunii de audit financiar, conducerea SSC a inițiat demersuri în sensul formulării unei propuneri de amendament pentru modificarea prevederilor OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.”, se mai arată în raport.