Cum a ajuns satul de vacanță din Mamaia. „Nu m-am aşteptat să văd aşa ceva!”

Publicat: 21 07. 2023, 20:21
Sursa foto: Facebook

Satul de vacanță din Mamaia a ajuns un etalon de prost gust. Gălăgia, kitsch-ul și mizeria au alungat clienții și exasperate localnicii. O confirm și autoritățile, care numes pârăul din Satul de Vacanță un focar de infecție. Autoritățile locale nu vor să comenteze subiectul.

Pârâul a devenit groapă de gunoi

Pârâul care face legătura dintre Siuthiol și Lacul Tăbăcăriei era cândva animat de bărci și hidrobiciclete, dar acum nu mai oferă decât un peisaj de nedescris și muzică la maxim, ceea ce a atras atenția inspectorilor de la Protecția Consumatorilor, informează observatornews.
„Pare că sunt depozitate o parte, o cantitate, sau cantităţi mari de deşeuri, gunoaie, necurăţate de nimeni”, a spus Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Localnicii s-au resemnat în fața degradării unui loc emblematic.

„Dezgustător, foarte urât. Păi venim de patru ani şi nu e curăţat niciodată aici. Nu m-am aşteptat să fie aşa ceva, să văd aşa ceva, păcat, e o zonă aşa frumoasă. Ce să spunem? N-avem cuvinte”, a spus un localnic.

„Putem găti direct pe trotuar, în condiţii greu de imaginat 02:23 Dar bineînţeles pe fundal se aud la un nivel sonor foarte puternic, manele”, a transmis Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Dacă nu rezolvă probleme, vor fi amendați

Garda de Mediu a cerut măsuri urgente. În caz, contrat, amenzile vor fi foarte mari.

„În cazul în care, cele două sesizate de Garda de Mediu, Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură, respectiv Primăria Muncipiului Constanţa nu se supun prerogativelor MUSCA riscă pentru încălcarea legii deşeurilor o sancţiune de până la 60 de mii de lei, respectiv pentru încălcarea legislaţiei în domeniul apelor, o sancţiune de până la 80 de mii de lei”, a declarat Andrei Corlan, comisarul general Garda De Mediu.

Având în vedere mulțimea de reclamații și nemulțumiri, reprezentanții Primăriei Constanţa nu au nimic de comentat.

„Lăsaţi-mă să vorbesc şi o sa vă dau un răspuns”, a spus Doru Iordache, purtătorul de cuvânt Primăria Constanța.

În urmă cu o săptămână, comisarii ANPC au verificat și operatorii economici din Satul de Vacanță. Controalele s-au lăsat cu avertismente și amenzi de 132.000 lei.