Cum a ajuns India de la declinul pe care îl înregistra pandemia în debutul lui 2021, la un adevărat haos

Publicat: 05 05. 2021, 14:15
foto: Pixabay

În primele două luni ale anului, pandemia de SARS-CoV-2 înregistra un declin spectaculos în India, unde bilanțul cazurilor depistate într-o singură zi scădea sub 9.000 de îmbolnăviri, față de septembrie 2020, când numărul atingea și pragul de 97.000 de infectări. Astăzi, țara se confruntă cu o criză sanitară de proporții – inclusiv România a trimis un ajutor umanitar de urgență.

Pandemia de COVID-19, într-un declin spectaculos în India debutului de 2021. Astăzi, țara este într-un adevărat haos

La momentul la care pandemia bătea în retragere în India, premierul indian Narendra Modi declara criza COVID-19 învinsă și toate locurile destinate întâlnirilor publice erau deschise din nou. Cu toate acestea, la puțin timp, lumea nu mai respecta regulile de protecție sanitară, în parte din cauza mesajelor contradictorii transmise de la cel mai înalt nivel, potrivit BBC.

În timp ce la nivel declarativ Narendra Modi le cerea cetățenilor să poarte măști și să respecte regulile de protecție sanitară, același Narendra Modi se adresa unor mulțimi de oameni fără mască în timpul campaniilor electorale din cinci state indiene. Chiar și câțiva miniștri se adresau fără mască la evenimente publice masive. A fost permis chiar și The Kumbh Mela, unfestival Hindu care atrage milioane de participanți.

„A fost o deconectare completă între ceea ce practicau și ceea ce predicau”, susține dr. Chandrakant, expert în politici publice și sisteme de sănătate.

La rândul său, renumitul virolog dr. Shahid Jameel consideră că „guvernul pur și simplu nu a văzut că vine al doilea val și a început să sărbătorească prea devreme”.

Proporțiile crizei sanitare din India au fost creionate și de subfinanțarea și neglijarea sistemului public de sănătate din țara sud-asiatică. Scenele devastatoare surprinse în afara spitalelor, cu oameni murind fără să primească un tratament corespunzător, au arătat realitatea sumbră a infrastructurii sanitare indiene.

După cum a explicat un expert, în India, „infrastructura de sănătate publică a fost mereu stricată, bogații și clasa de mijloc doar află” acum acest lucru.

În plus, mesajul autorităților pare să fie unul destul de confuz. Spre exemplu, luni, oficiali de top din guvernul federal al țării le spunea jurnaliștilor că nu există o lipă de oxigen nici la New Delhi, nici în alte zone din țară. Chiar și așa, în tot acest timp, mai multe spitale de mici dimensiuni – aflate doar la câțiva kilometri de locul în care oficialul făcea declarații – trimiteau mesaje disperate pentru a reclama că li se termină oxigenul, ceea ce va expune pacienții la risc.

Până astăzi, India a vaccinat cu ambele doze doar 26 de milioane de persoane dintr-o populație estimată la 1,4 miliarde, iar un număr de circa 124 de milioane au primit inclusiv rapelul. Pentru vaccinarea celor 622 de milioane de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani ar fi nevoie de un total de aproximativ 1,2 miliarde de doze.