Trei hoți de cabluri de cupru a fost reținuți, sâmbătă noaptea, cei trei tineri dându-se drept muncitori din echipele de noapte ale companiei care se ocupă cu reabilitarea Centrului Istoric al Capitalei, informează Mediafax.
Cei trei tineri veniseră cu târnăcoapele în centrul Capitalei, pe strada Poștei, în spatele Muzeului de Istorie, unde recent fusese turnat asfalt.
Doi dintre ei au început să spargă asfaltul, în timp ce al treilea le indica pe unde să sape pentru a scoate cablul de cupru.
În jurul orei 00.45, cei trei au fost surprinși de poliția locală, bărbații pretinzând că sunt muncitori care fac parte din echipele de noapte ale companiei care reabilitează Centrul Vechi.
Ulterior, ei au recunoscut că încercau să scoată cablul de cupru de la rețeaua de alimentare cu energie, pe care urmat să îl vândă la un centru de recuperare a fierului vechi.
Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, au fost reținuți și duși la secția 10 de Poliție, unde s-a constatat că unul dintre ei fusese eliberat din penitenciar în urmă cu mai puțin de două luni, unde ispășise o condamnare tot pentru furt de cabluri.