Cu pisicile drogate la consult. Bizarul caz ajuns în atenția polițiștilor din Capitală

Cu pisicile drogate la consult. Bizarul caz ajuns în atenția polițiștilor din Capitală
Sursa foto simbol: Pixabay

Două persoane au adus la spitalul Facultății de Medicină Veterinară din București două pisici drogate. Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului pentru Protecția Animalelor.

Pisici drogate, la consult

„La data de 10 noiembrie 2024, în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 17 Poliție au fost sesizați de către reprezentantul unei universități din Capitală, cu privire la faptul că, la spitalul din cadrul instituției, două persoane au adus pentru consult două pisici care prezentau simptome specifice consumului de substanțe interzise.

Polițiștii din cadrul subunității care s-au deplasat la fața locului au luat legătura cu medicul de gardă, acesta comunicând faptul că ambelor animale le-au fost acordate îngrijiri medicale”, a transmis Poliția Capitalei.

Cum au ajuns pisicile să aibă simptome ale consumului de droguri

Potrivit comunicatului, pisicile au ingerat substanța albă dintr-un pliculeț pe care persoanele respective l-ar fi găsit într-un club și l-ar fi lăsat în locuință nesupravegheat.

„Din verificările efectuate până în acest moment s-a stabilit faptul că pisicile aparțin uneia dintre cele două persoane și este posibil ca acestea să fi ingerat o substanță albă, dintr-un pliculeț pe care persoanele l-ar fi găsit într-un club și l-ar fi lăsat în locuință, nesupravegheat.

Cazul urmează să fie preluat de către polițiști din cadrul Serviciului pentru Protecția Animalelor, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii situației de fapt”, a mai transmis Poliția Capitalei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`