Cu cât taxează compania TAROM românii care se întorc de urgență din Israel: „Cu taxe incluse”

Cu cât taxează compania TAROM românii care se întorc de urgență din Israel: „Cu taxe incluse”
sursa foto: Facebook

TAROM și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) au explicat modalitatea prin care se realizează cursele aeriene dedicate românilor aflați în Israel de la izbucnirea conflictului israeliano-palestinian. Compania aeriană susține că prețul unui astfel de bilet este de 360 de euro, potrivit Adevărul.

De la izbucnirea războiului în Israel, peste 1.500 de români s-au întors în țară. Printre cei care au revenit în Români s-a aflat și judecătoarea Adriana Stoicescu, de la Curtea de Apel Timișoara. Potrivit ei, autoritățile române merită apreciate pentru asistența oferită românilor aflați în Israel, însă a ridicat problema costurile pentru repatriere percepute de TAROM.

Adriana a plătit pentru ea și mama sa aproximativ 1.000 de euro, cu bagaj suplimentar la cală. Același semnal de alarma l-a tras și Ana Baniciu, care a spus că dacă nu ai bani de bilet și ești în Israel nu poți veni acasă.

Cum răspunde MAE

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Radu Filip, a declarat că românii s-au întors în țară prin intermediul unor curse regulate, cu TAROM sau alte companii private, fără să fie vorba despre o intervenție de extragere și repatriere, așa cum se întâmplă în cazurile de intervenții de urgență.

„Spațiul aerian israelian nu a fost închis. Au fost curse regulate, unele zboruri s-au anulat. Noi am răspuns prin celula de criză și prin discuțiile pe care le-am avut pentru suplimentarea curselor. Noi ne-am implicat pentru a oferi posibilitatea de a avea curse să revină în România. Nefiind o evacuare, din zone în care spațiul aerian era închis, au existat curse regulate. Prin demersurile noastre am determinat companiile să suplimenteze zborurile. Nu a fost vorba de o evacuare, care se face prin companiile stat sau cu ajutorul statelor partenere. Despre evacuare vorbim în cazul cetățenilor români care sunt în Fâșia Gaza. În cazul cetățenilor aflați în Israel am sprijinit procedura de revenire în țară”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE pentru sursa citată.

Cum vede TAROM situația românilor din Israel

Potrivit aceleiași surse, TAROM a declarat că a decis suplimentarea zborurilor pe relația Tel Aviv, în perioada 7-10 octombrie 2023, „răspunzând astfel multitudinii de cereri de călătorie din această perioadă, înregistrate dinspre Israel spre România”.

„În lipsa cererii de trafic dinspre România către Israel, compania TAROM a decis acceptarea pasagerilor doar pe segmentele Tel Aviv – București, tronsoanele București – Tel Aviv fiind operate doar pentru poziționare. Tarifele practicate de compania TAROM au avut un nivel marginal de acoperire a costurilor de operare a unei rotații descrise mai sus și s-au situat la nivelul de 297 EUR la care se adaugă taxele aferente (un total de 360 EUR cu taxe incluse) pentru o călătorie pe segmentul Tel Aviv – București și au inclus atât bagajul de mână, cât și bagajul de cală al pasagerilor. Compania TAROM se dezice de orice alte nivele tarifare vehiculate în spațiul public în cazul acestor zboruri”, a transmis TAROM.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)