Cu cât ar putea crește alocațiile copiilor de la 1 ianuarie. Părinții spun că nu îi ajută prea mult în achiziția rechizitelor școlare

Publicat: 06 11. 2023, 09:11
Sursa foto: Pixabay

Alocațiile copiilor ar putea crește de la 1 ianuarie 2024. La fel ca în cazul pensiilor, este vorba despre o indexare cu rata inflației. Părinții spun, însă, că nici noile sume nu vor fi suficiente pentru achiziția de rechizite școlare.

Alocațiile copiilor, mai mari din 1 ianuarie

Alocațiile sunt acum de 631 de lei pentru un copil de până în doi ani sau cu handicap și 256 pentru cei de până la 18. De la 1 ianuarie, însă, acestea ar putea crește cu 87, respectiv 35 de lei, informează Antena 3 CNN.

Întrebată dacă alocațiile vor fi indexate cu rata inflației, Natalia Intotero (PSD), ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a declarat că veniturile copiilor sunt o prioritate pentru guvernanți, iar aceștia își vor respecta angajamentele.

„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se arată în OUG 126/2021, articolul 3, alin. 2.

Politicienii Puterii promit și creșterea pensiilor de la 1 ianuarie

Tot de la începutul anului vor crește și pensiile, cel puțin așa susțin politicienii Puterii.

Recent, Simona Bucura-Oprescu (PSD), ministrul Muncii, a declarat că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2024, prin indexare cu rata inflației, și din 1 septembrie 2024, prin recalculare.

„A doua parte va fi recalcularea pensiilor si aplicarea acesteia incepand cu 1 septembrie. Atunci se vor primi noile taloane de pensie, cu pensiile recalculate. Atunci vorbim despre o crestere de 40% in medie. E important sa se stie ca niciun roman nu va avea pensia mai mica si aproximativ 3 milioane de romani vor avea pensiile crescute”, a afirmat Bucura-Oprescu.

Și premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a dat asigurări că pensiile vor crește de două ori anul viitor. 2024 este an electoral.