CTP, despre victoria Maiei Sandu: „L-a învins pe lacheul lui Putin. Din 1991 nu s-a mai întâmplat ca laba dihaniei sovietice să fie dată la o parte”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) a comentat în stilul caracteristic victoria categorică a Maiei Sandu, la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Jurnalistul a subliniat importanța succesului pro-occidentalei, în condițiile în care vecinii de peste Prut s-au aflat sub comanda liderilor pro-rușitimp de decenii întregi.
„O rază de speranță în urâtul acestei vremi: Maia Sandu l-a învins pe Dodon, lacheul lui Putin de la Chișinău, cu cel mai mare număr de voturi obținut vreodată de un președinte moldovean. Din 1991 nu s-a mai întâmplat ca laba dihaniei sovietice să fie dată la o parte, lăsând Basarabia să respire. Dar kaghebistul de la Kremlin nu pleacă niciodată de unde s-a încuibat: Maia Sandu ar face bine să fie atentă, pe covidul ăsta, să nu i se trimită cadou vreun vaccin Noviciok”, a notat CTP pentru Republica.
Cine este Maia Sandu
În vârstă de 48 de ani, Maia Sandu s-a născut în satul Risipeni, din comuna cu același nume, din Raionul Fălești, aproape de Bălți. Ea este necăsătorită, economistă de profesie, fost consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale de la Washington DC, fostministru al Educației în Republica Moldova.
La alegerile prezidențiale din 2016 a pierdut în fața lui Igor Dodon, cu 48%, față de pro-rus, care a obținut 52%. În 2020 a cadidat din nou și a zdrobit socialistul, cu 58%.
„Avem tare mult de muncit pentru a realiza ceea ce am promis. Toţi împreună, cu toţi oamenii, din toate localităţile Republicii Moldova, de la nord la sud, din diaspora. O să mergem şi o să construim pas cu pas ţara pe care am promis-o, ţara pe care o merităm noi, toţi oamenii buni şi oneşti”, a declarat duminică seara Maia Sandu.