CSM, detalii despre desecretizarea protocolului cu SRI din 2012
Având în vedere temele de interes public apărute în urma desecretizării „Protocolului privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii”, încheiat în anul 2012, Consiliul face o serie de precizări.
„Consiliul Superior al Magistraturii a iniţiat atât procedura de denunţare a protocolului, în luna martie a anului 2017, cât şi de desecretizare a acestuia, iar în îndeplinirea obiectivului de transparentizare a activităţii sale a dispus, de îndată ce a fost posibil, publicarea conţinutului său.
Consecvent politicii instituţionale consacrate de măsurile luate în perioada exercitării mandatului său, Consiliul asigură întreaga societate că, exclusiv prin intermediul mecanismelor procedurale existente, declanşate din propria sa iniţiativă, vor fi evaluate toate situaţiile susceptibile de a fi generat eventuale abateri de la prevederile legii.
Consiliul reafirmă că îşi va exercita toate prerogativele constituţionale şi legale în îndeplinirea rolului său de garant al independenţei justiţiei, urmând să aducă la cunoştinţa publicului propriile concluzii, după derularea cu obiectivitate a procedurilor, în respectul drepturilor tuturor persoanelor vizate„.