CSM, revoltat în continuare, deși procurorii și judecătorii se pot pensiona până în 2028 în aceleași condiții ca până acum

CSM, revoltat în continuare, deși procurorii și judecătorii se pot pensiona până în 2028 în aceleași condiții ca până acum
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Consiliul Superior al Magistraturii a criticat miercuri proiectul de lege privind pensile special, precizand ca vot fi “consecințe iremediabile asupra independenței justiției şi statutului magistratului”.

Comunicatul CSM

„În procesul legislativ nu a existat un dialog instituțional onest între puterea legislativă și puterea judecătorească, în sensul că nu a fost solicitat un aviz real al Consiliului cu privire la forma adoptată a proiectului de lege.

Puterea legislativă a trimis Consiliului o altă formă a proiectului de lege, care a fost avizată favorabil cu observații prin Hotărârea plenului nr. 187 din 22.12.2022. Proiectul de lege adoptat astăzi a fost modificat succesiv în fața comisiilor Camerei Deputaților și Senatului, având o formă total diferită de cea avizată favorabil cu observații și introduce noi condiții care nu au fost supuse dezbaterilor și cu privire la care nu a fost emis avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, proiectul de lege transmis inițial și adoptat de prima cameră sesizată – Senatul României, nu prevedea nicio condiție de vârstă pentru pensionare, ci doar reglementa vechimea minimă în profesie.

Prin lipsa unei cooperări loiale, Parlamentul României a ignorat principii constituţionale, asumându-și generarea unor vădite consecinţe negative la nivelul întregului sistem de justiție.

În calitate de garant constituțional al independenței justiției, Consiliul Superior al Magistraturii consideră că astfel de modificări legislative ar trebui să se bazeze pe un dialog autentic care să includă toate puterile statului pentru a găsi cele mai bune soluții pentru a asigura statul de drept, independența justiției și previzibilitatea legii”, a transmis CSM într-un comunicat de presă.

CSM respinge acest proeict in conditiile in care procurorii și judecătorii se pot pensiona până în 2028 în aceleași condiții ca până acum.

Mai exact, parlamentarii PSD și PNL au introdus derogări și excepții care amână aplicarea reformei în următorii 5 ani și prelungește eliminarea pensiilor speciale pe o perioadă de 20 de ani.

Astfel, potrivit noilor modificări procurorii și judecătorii se pot pensiona până în 2028 în aceleași condiții ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime, și beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizația brută și sporurile din ultima lună de activitate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`