CSM: Procurorul Alexandru Pavel de la PJ Iași a fost sancționat disciplinar

CSM: Procurorul Alexandru Pavel de la PJ Iași a fost sancționat disciplinar
Foto: membricsm.ro

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis sancționarea disciplinară a procurorului Alexandru Pavel din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, potrivit unui comunicat al instituției.

„Secţia pentru procurori a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva lui Alexandru Pavel, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi, (…), a aplicat sancţiunea disciplinară constând în ‘avertisment’, pentru săvârşirea abaterii prevăzută de art. 99 lit. a) – ‘manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu'”, se arată în comunicat.

Hotărârea pronunţată de Secţia pentru procurori poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`