CSM a refuzat să îi rezerve lui Gheorghe Stan, pentru 9 ani, un post de procuror la Secția specială

Publicat: 11 12. 2019, 15:49
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererea lui Gheorghe Stan de a-i fi rezervat un post de procuror la Secția specială de investigare a infracțiunilor din justiție, până când i se termină mandatul de judecător la Curtea Constituțională.

Stan a fost numit, la începutul lunii mai, judecător la CCR, pentru un mandat de 9 ani.

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea cererii domnului STAN GHEORGHE referitoare la rezervarea unui post de procuror la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, până la încetarea mandatului de judecător la Curtea Constituţională a României. (majoritate: 5 voturi pentru Admitere; 1 vot pentru Admitere la altă unitate de parchet; 9 voturi pentru Respingere)”, se arată într-un comunicat CSM.