CSM cere verificări la Tribunalul București, privind repartizarea dosarelor la judecători
Consiliul Superior al Magistraturii cere verificări la Tribunalul Bucureşti. Controalele ar viza modul în care erau repartizate dosarele prin sistemul ECRIS, un sistem care a costat milioane de euro, dar care are mari lacune. Aşa că putea fi uşor manipulat, mai ales de către grefieri.
Preşedintele CSM Oana Hăineală a suplimentat ordinea de zi a şedinţei de astăzi şi cere ca Inspecţia Judiciară să verifice repartizarea dosarelor.
Decizia vine după arestarea preventivă a judecătoarelor Viorica Dinu și Antonela Costache, de la Tribunalul Bucureşti, fiind acuzate de luare de mită.
Ele sunt acuzate ca ar fi luat peste 500 de mii de euro mită pentru eliberarea din arest a lui Dinel Staicu, a Cămătarilor si a unor membri din clanul Duduianu. Viorica Dinu apare într-o discuţie telefonică interceptată de procurori în timp ce îşi exprima îngrijorarea că va fi arestată din cauza mitei.
Din reţea făcea parte şi grefierul Sorin Vasilescu. Potrivit DNA, acesta a încasat în luna ianuarie a acestui an 5.000 de euro de la doi avocaţi, Ileana- Alina Răducan şi Daniel- Costel Petre, pentru a repartiza dosarul privind eliberarea lui Dinel Staicu, la completul „norocos”: Viorica Dinu- Antonela Costache. Tot el i-a transmis avocatei interlopului preţul eliberării: 150.000 de euro, dinte care 50.000 către judecătoarea Dinu şi 100.000 de euro către Costache. În ianuarie, eliberarea lui Dinel Staicu a fost însă respinsă, iar Viorica Dinu a restituit şi o parte din şpagă, aproximativ 55.000 de euro.
Viorica Dinu are pe rol unul din dosarele lui Dan Voiculescu şi face parte din completul care trebuie să judece eliberarea condiţionată a fostului premier Adrian Năstase. Ba mai mult, Viorica Dinu este judecătoarea care l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu la 2 ani şi jumătate de închisoare cu executare. Primul termen al procesului s-a judecat în şedinţă secretă la cererea Vioricăi Dinu din cauza mediatizării excesive. O decizie a sa care a stârnit însă controverse a fost achitarea unui membru al mafiei chineze acuzat că ar fi ucis şi tranşat 2 persoane. Deşi existau probe evidente pentru condamnarea sa, magistratul a susţinut că chinezul „nu a participat la comiterea faptelor”, potrivit celor de la hotnews.
Şi judecătoarea Antonela Costache a fost implicată în dosare celebre. Printre ele se numără cel al lui Fănel Pavalache, fostul consilier al secretarului general al Guvernului. Tot Antonea Costache este cea care a emis mandatul de arestare pentru liderul MISA, Gregorian Bivolaru.