CSM analizează declarațiile lui Ponta privind independența justiției

Publicat: 07 01. 2014, 14:09
Foto: ziuaconstanta.ro

Consiliului Superior al Magistraturii analizează, marți, declarațiile premierului Victor Ponta făcute în urma condamnării lui Adrian Năstase, relatează B1 TV.

Judecătorii vor transmite sesizarea la Inspecția Judiciară.

Secția de judecători s-a reunit din oficiu pentru a analiza declarațiile făcute de premierul Ponta cvare ar fi lăsat să înțeleagă că condamnarea lui Năstase ar fi fost una politică, făcând astfel atingere la independența justiției.

Primul ministru a declarat, luni seară, că Adrian Năstase este un condamnat politic şi o victimă a regimului Băsescu, în condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu a instituit din 2005 prin Macovei şi Morar, principalii săi colaboratori, un sistem, inclusiv prin dosare penale, împotriva adversarilor politici.