Consiliul Superior al Magistraturii a votat în unanimitate ca președintele acestei instituții, Mariana Ghena, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la un conflict între puterile statului, toul în condițiile în care Guvernul Grindeanu a adus modificări importante la Codurile penale, prin ordonanță de urgență, fără a mai aștepta Consiliul Superior al Magistraturii.
Membrii CSM au ajuns, astfel, la concluzia că puterea judecătorească are de suferit de pe urma acțiunii de marți seară a puterii executive. Conflictul dintre instituții a fost remarcat și de șeful statului.
Ședința a fost prezidată de președintele Klaus Iohannis, care a ținut astfel să-și arate sprijinul față de magistrați. Acesta a declarat la începutul ședinței că situația creată de Guvernul PSD – ALDE este o bătaie de joc. La terminarea discuțiilor, el a avertizat Executivul că va trebui să dea socoteală pentru ce a făcut. (Detalii AICI)
Augustin Lazăr, procurorul general al României, a susținut că OUG dată de Guvern este ”vădit neconstituțională”. La rândul său, Cristina Tercea, șefa Curții Supreme, a atras atenția că ”avem o problemă cu valorile morale”. (Detalii AICI)