Csibi Barna, cercetat penal pentru discriminare
Liderul asociației “Garda Secuiască”, Csibi Barna, devenit celebru în urma “spânzurării” unei păpuși care îl portretiza pe Avram Iancu, luni, va fi cercetat penal pentru instigare la discriminare.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita s-a autosesizat în acest caz și va demara o anchetă pentru a stabili cupabilitatea extremistului maghiar.
“Urmează să se efectueze cercetări și la final să se pronunțe decizia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Harghita, Corina Ceașcai.
După mediatizarea intensă a acestui caz, autoritățile din Miercurea Ciuc au decis să nu mai emită nicio autorizație pe numele lui Csibi Barna.
“Pentru acest individ, pe viitor, nu mai acordăm niciun chip de autorizație”, a declarat primarul din Miercurea Ciuc, Robert Raduly.
Csibi Barna și-a motivat gestul de a îl “spânzura” pe Avram Iancu spunând că a dorit să atragă atenția asupra unor evenimente petrecute în timpul revoluției pașoptiste.
“Sub conducerea dânsului s-au comis atacuri bestiale împotriva poporului de etnie maghiară”, a declarat Csibi Barna referitor la Avram Iancu.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf