CSAT permite operarea avioanelor SUA pe aerodromuri din România, pentru realimentări
În şedinţa de luni a CSAT, a fost aprobată dislocarea şi operarea pe aerodromuri din România a unor aeronave ale forţelor aeriene ale Statelor Unite, pentru realimentare în aer, utilizate în operaţia de impunere a Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate ONU.
Luni a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele Traian Băsescu, la care au mai participat şi premierul Emil Boc, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu, precum şi alţi înalţi oficiali.
„În cadrul şedinţei s-a analizat dislocarea şi operarea pe aerodromuri din România a unor aeronave ale forţelor aeriene ale SUA, pentru realimentare în aer, utilizate în operaţia de impunere a Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU. În conformitate cu procedurile juridice legale, preşedintele României, după consultarea membrilor Consiliului, a aprobat această solicitare, urmând ca, ulterior, să informeze Parlamentul României. Solicitarea şi aprobarea au la bază prevederile din cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii”, se arată într-un comunicat de presă.
Conform deciziei CSAT de marţi, România va participa la operaţiunile militare din Libia cu fregata Ferdinand şi 207 militari, costurile participării ridicându-se la 4,5 milioane de euro.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf