Csaba Asztalos (CNCD): Părinții fac multe nenorociri în sistemul de educație – foarte multe presiuni, intervenții, ceea ce are un efect negativ asupra calității actului de educație

Publicat: 15 11. 2024, 18:14
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a declarat că „părinții fac multe nenorociri în sistemul de educație”, inclusiv presiuni asupra profesorilor. El a mai afirmat că la CNCD au primit multe sesizări din partea profesorilor și, într-adevăr, în multe cazuri aceștia chiar au fost discriminați.

Csaba Asztalos: Autoritatea profesorilor este subminată și de părinți

„În ce privește Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, vedem că plângerile pe care le primim în educație sunt diverse. În primul rând, primim plângeri din partea cadrelor didactice. Adică dumneavoastră puteți să fiți victime ale discriminării și în foarte multe situații sunteți victimele discriminării. Și nu mă gândesc doar la situațiile în care în discursul public sunteți stigmatizați, etichetați și atacați ca o întreagă tagmă profesională. Mă gândesc și la situațiile care privesc sistemul de salarizare, relaționare, examenele, ocuparea posturilor, promovarea, elementele de hărțuire care există. Pot să dau nenumărate exemple de plângeri pe care le-am primit, le primim și le-am soluționat.

Copiii pot fi victimele discriminării și cred că și în acest sens este extrem de important să prelucrăm aceste valori copiilor, să le explicăm exact ceea ce înseamnă aceste valori într-un sens în care să fie accesibil pentru ei. Limbajul este extrem de important și aici îmi aduc aminte de o plângere recentă realizată împotriva acelor școli care au intrări distincte pentru cadrele didactice și care au scări interioare distincte pentru cadrele didactice. Ne-am gândit foarte mult în Colegiul director (forul de conducere al CNCD) și m-am gândit că existau și pe vremea mea aceste intrări separate, scări separate și era o ghidușie dacă reușeam să urcăm două etaje pe scara profesorului, fără să fim văzuți. Am ajuns la concluzia că e o formă de de respect față de profesor. Și cred că ceea ce este afectat în acest moment extrem de puternic este respectul față de cadre didactice, prin persiflarea, subminarea autorității cadrului didactic în preuniversitar sub toate aspectele, pornind de la părinți, chiar și elevi, o parte a mass-media, ceea ce aduce indisciplină în școli. Avem nevoie de disciplină și cred că trebuie să reașezăm acest respect față de cadrul didactic, autoritatea pe care trebuie să o aibă cadru didactic.

Într-o altă speță recentă, într-o plângere a unui părinte față de o școală, doamna director a venit la audieri și ne-a prezentat un instrument foarte util. Se numea ”Ghid de relaționare cu părinții”. Este extrem de important și am păstrat acel ghid pentru că pot să vă spun, în calitate de părinte, că părinții fac multe nenorociri în sistemul de educație: foarte multe presiuni, foarte multe intervenții, ceea ce din nou are un efect negativ asupra calității actului de educație”, a declarat Csaba Asztalos, în cadrul unei conferințe la care au participat peste 160 de profesori, potrivit Edupedu.ro.

Misogini și homofobi, inclusiv în CNCD

Csaba Asztalos a mai precizat că atunci când a preluat funcția de președinte al CNCD a realizat un audit intern în urma căruia a constatat, culmea, că și în această instituție sunt oameni care discriminează.

„Când am preluat conducerea instituției (Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării) în 2005, primul pas pe care l-am făcut, având și resurse la momentul respectiv, a fost să fac un audit intern: cum gândesc cei care lucrează la CNCD? Pentru că trebuie să promoveze un domeniu extrem de dificil. Nu mică mi-a fost mirarea că avem rasiști, avem homofobi, avem misogini angajați, nu neapărat faptul că ei cred în valorile pe care le promovează. Este extrem de dificil să construiești o instituție sau o cultură organizațională, dacă resursa ta umană nu este în clar cu scopul, cu obiectivele instituției și nu crede în aceste obiective”, a mai declarat Csaba Asztalos, potrivit Edupedu.ro.