Deși pentru obținerea permisului de port-armă de vânătoare sunt necesare îndeplinirea unor condiții și examene care să trieze persoanele care pot constitui un pericol pentru mediu și semeni, sunt nenumărate cazurile când aceste puști sunt folosite fără discernământ, în România, în scopuri criminale.
Este și cazul unui individ din localitatea Rona de Jos care nu a ezitat o secundă să scoată arma și să tragă chiar în câinele vecinilor, motivând că-și proteja oile aflate pe un teren din proprietatea sa.
Din fericire, bietul animal a supraviețuit, fiind însă rănit la picioarele din faţă.
„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că un bărbat de 43 de ani, posesor al unui permis de port armă a executat un foc cu armă de vânătoare, împotriva unui câine rasa Ciobănesc Mioritic, care se afla pe proprietatea acestuia, respectiv în grădina din spatele casei, la o distanţă de aproximativ 150 de metri faţă de casa de locuit şi i-a atacat oile care păşunau”, a transmis, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.
„Câinele este proprietatea apelantului şi a fost rănit uşor la unul dintre picioarele din faţă.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă fără drept şi rănirea cu intenţie a animalelor”, a subliniat reprezentantul IPJ.