Asociația Municipiilor din România ( AMR)a trimis un document către ministerul de Finanțe în care prezintă sumele de care au nevoie 25 de municipii, printre care Timișoara, Iași, Cluj, Constanța, pentru a acoperi factura la încălzire prin sistemul centralizat.
Municipiile au solicitat alocarea din Fondul de rezervă al Guvernului a sumelor necesare pentru acoperirea unor cheltuieli legate de sistemul centralizat de termoficare, care să poate compensa „creșterea nesustenabilă a prețurilor cu producerea energiei termice”. Fără aceste sume, primarii susțin că nu pot face fașă creșterilor de prețuri pentru a încălzi populația, pentru a ține în viață sistemele centralizate de termoficare.
Datele obținute de Europa Liberă arată că suma necesară pentru a depăși iarna (octombrie 2021 – aprilie 2022) este de 1,8 miliarde de lei.
Ministrul Vîlceanu le-a cerut primarilor să transmită și care este partea pe care o pot acoperi din bugetul local. În urma centralizării datelor, s-a constatat că 1,27 miliarde de lei ar trebui să vină de la bugetul central.
Problema este că Fondul de rezervă este aproape gol. În el se mai află sub 50 de milioane de lei, departe de solicitările venite din teritoriu. Guvernul demis nu poate da Ordonanțe de Urgență sau să aprobe o nouă rectificare bugetară. Premierul demis le-a promis primarilor că problema urmează să fie rezolvată, dar nu a precizat și când.
Primarii din cele 25 de municipii care au sistem centralizat de încălzire susțin că principalele probleme cu care se confruntă în această perioadă și pentru care solicită sprijin sunt:
Plata în avans a unor cantități de combustibil
Realizarea unor lucrări de reparații în sistem de urgență care condiționează funcționarea sistemului de termoficare
Plata datoriilor restante, în mod deosebit la furnizorii de combustibil
Susținerea subvenționării costului gigacaloriei
Nr. Crt | Municipiu | Necesar estimat / mii lei
Octombrie 2021 – Aprilie 2022 |
Alocare locală/mii lei | Solicitare Buget de Stat / mii lei | |||
0 | 1 | 2 | 3 | 4 | |||
1. |
Arad | 62.672 | 25.601 | 37.071 | |||
2. |
Bacău | 96.408 | 4.400 | 92.008 | |||
3. |
Botoșani | 9.500 | – | 9.500 | |||
4. |
Brad | 11.878 | – | 11.878 | |||
5. |
Brașov | 11.877 | 9.077 | 2.800 | |||
6. |
Buzău | 7.500 | – | 7.500 | |||
7. |
Constanța | 140.010 | 82.535 | 57.475 | |||
8. |
Cluj | 70.461 | 7.408 | 63.053 | |||
9. |
Craiova | 21.301 | 5.000 | 16.301 | |||
10. |
Drobeta Turnul Severin | 98.000 | 58.000 | 40.000 | |||
11. |
Galați | 8.300 | 2.000 | 6.300 | |||
12. |
Gheorgheni | 7.942 | – | 7.942 | |||
13. |
Făgăraș | 3.000 | 1.000 | 2.000 | |||
14. |
Focșani | 31.540 | 2.900 | 28.640 | |||
15. |
Iași | 387.000 | 142.000 | 245.000 | |||
16. |
Mangalia | 17.845 | 1.785 | 16.060 | |||
17. |
Miercurea Ciuc | 4.600 | 540 | 4.060 | |||
18. |
Oradea | 97.785 | 26.000 | 71.785 | |||
19. |
Pitești | 73.254 | 21.732 | 51.522 | |||
20. |
Ploiești | 110.000 | 27.000 | 83.000 | |||
21. |
Râmnicul Vâlcea | 3.560 | 952 | 2.608 | |||
22. |
Rădăuți | 29.500 | 7.800 | 21.700 | |||
23. |
Suceava | 27.970 | 27.970 | 5.000 | |||
24. |
Timișoara | 421.589 | 70.309 | 351.280 | |||
25. |
Tulcea | 43.000 | 5.000 | 38.000 | |||
Total: | 1.801.422 | 529.009 | 1.272.413 |