Părinți și copii ajunși la limita răbdării s-au adunat, marți, în fața sediului Ministerului Sănătății, pentru a reclama lipsa imunoglobulinei de pe piața din România, relatează Hotnews.
Ministerul Sănătății susține, într-un comunicat, că deficitul este determinat de problemele de producție înregistrate de firmele care o fabrică și a solicitat acestora "mai multă responsabilitate" și respectarea prevederilor legale.
Cu doar 10 zile în urmă, ministrul Sănătății, Florian Bodog, afirma: "Cunosc problema imunoglobulinelor, noi am adus pe procedură de nevoi speciale și este acoperită piața". Fix așa, se dădeau asigurări și cu doi ani în urmă în orele critice de după Colectiv: avem tot ce ne trebuie. Nu am avut. Nu avem nici acum…
Pe 19 septembrie, același Bodog se prevala de faptul că "problema imunoglobulinelor este una la nivel european, nu doar la nivelul României" dând asigurări că situația e sub control.
Iată că nu e! Iar marți, după întâlnirea cu protestatarii, a reluat laitmotivul crizei la nivel european, promițând că va ridica problema la Bruxelles, la începutul lunii decembrie.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, Bodog a solicitat de urgență o întâlnire cu firmele producătoare de imunoglobulină pentru a identifica soluțiile de aprovizionare și a verifica dacă aceste companii au respectat prevederile legale.
Tot marți ministrul Sănătății intenționa să discute cu omologul său bulgar pentru un posibil sprijin imediat.
"În prezent, Compania 'Unifarm' a informat Ministerul Sănătății că a achiziționat 6.000 de fiole de imunoglobulină pentru care așteaptă certificatul de calitate pentru a putea fi utilizate, conform procedurilor europene", se mai precizează în comunicat.