Criză de medici cardiologici în Slatina. Un bărbat a murit în drum spre spitalul din Craiova din cauza lipsei unui specialist

Criză de medici cardiologici în Slatina. Un bărbat a murit în drum spre spitalul din Craiova din cauza lipsei unui specialist
Sursă foto: FReepik/ @freepik

O anchetă a fost demarată la Spitalul Judeţean din Slatina, după ce un bărbat de 66 de ani a murit. Viața bărbatului a depins de prezența unui medic cardiolog, spun rudele, însă, pentru că nu era niciun specialist disponibil la spital, s-a decis transferul lui la Craiova.

Bărbatul a suferit două preinfarcte în noaptea de sâmbătă spre duminică şi a ajuns la spitalul din Slatina cu o ambulanţă. A fost preluat de medicul care asigura linia de urgenţă, pentru că în spital nu era niciun cardiolog, potrivit Știrile ProTV.

I s-au făcut investigații medicale, după care doctorii au decis să îl trimită la Spitalul din Craiova, unde l-ar fi putut prelua și consulta un medic specialist în cardiologie. Însă după doar 10 kilometri parcurși cu ambulanța, bărbatul a încetat din viață. În urma tragicului incident, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

ATI cardiologie s-a închis din lipsă de personal

Deficitul de cardiologi cu care se confruntă Spitalul din Slatina persistă de ceva vreme. Momentan, există doar 5 specialişti și ar mai fi nevoie de cel puţin 4. Pentru că nu avea cine să asigure gărzile de urgenţă, compartimentul de cardiologie de la ATI a fost închis. Cei de la spital spun că posturile vacante sunt scoase la concurs, dar nu există doritori.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`