Criza coronavirusului. Trebuie să dezinfectez alimentele după ce am venit de la cumpărături?

Publicat: 22 04. 2020, 10:05
Foto: Inquam Photos/Cornel Putan

Trebuie să dezinfectăm alimentele cumpărate de la magazin, pentru a fi siguri că nu sunt o pozibilă sursă de infectare cu coronavirus? Este o întrebare pe care mulți oameni și-o pun în această perioadă de criză a coronavirusului.

În plus, mersul la supermarket nu este restricționat și, în mod natural, foarte mulți oameni își pun problema ce fac când ajung acasă cu proviziile.

Unii le dezinfectează, alții nu, dar cele mai pertinente răspunsuri aparțin specialiștilor. Astfel, mai mulți experți în bolile infecțioase, virologie și siguranța alimentelor consultați de jurnaliștii npr.org au răspuns acestor întrebări care frământă lumea întreagă.

Cunoașteți pericolele în plină criză de coronavirus – Fiți atenți la oameni, nu la alimente

Experții susțin la unison că cea mai mare problemă este contactul între oameni, apropierea ce a generat această criză a coronavirusului. De aceea, aceștia recomandă, în condițiile în care este posibil, să comandăm online. Mersul la supermarket expune persoana la o pozibilă îmbolnăvire cu COVID-19.

Specialiștii nu exclud contactatea coronavirusului de pe suprafețele contaminate, dar riscul suprem rămâne transmiterea acestuia prin picături respiratorii, spune Angela Rasmussen, virolog la Centrul pentru Infecții și Imunitate de la Columbia University, potrivit npr.org.

În plină criză a coronavirusului, cumpărăturile să se facă cât mai repede

Dacă totuși nu există altă cale de a procupra alimentele, medicii spun că ar trebui să ne ferim de aglomerație, iar cumpărăturile să fie făcute cât mai repede. Nu trebuie să pierdem timp în magazin, să ne gândim de acasă ce avem nevoie, iar contactul cu ceilalți oameni să fie cât mai restrâns pentru a evita criza coronavirusului, recomandă microbiologul.

Masca este obligatorie pentru a limita transmiterea COVID-19

Înainte de a ajunge să dezinfectăm alimentele, alte obiceiuri trebuiesc prioritizate pentru a nu contacta virusul chinez.

Una dintre acestea este masca chirurgicală. Pe timpul crizei de coronavirus, specialiștii de la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor recomandă purtarea măștii ori de câte ori mergem la supermarket ori la piață.

După cum se știe deja, foarte mulți oameni sunt purtători asimptomatici ai cOVID-19 și nu se știe cu cine ne întâlnim atunci când ne procurăm alimentele.

Nu pleacă toată familia să cumpere alimente, ci doar un singur membru

Dr.David Aronoff, directorul Diviziei de Boli Infecţioase a Universităţii de Medicină Vanderbilt, atrage atenția asupra unui alt fapt des întâlnit: la cumpărături de laimente pleacă un singur membru al familie, nu toată lumea. Astfel, respectând indicațiile deja amintite, riscul ca acesta să se infecteze cu coronavirus este minim și, prin urmare, toată familia rămâne sănătoasă.

Rolul dezinfectării în plină criză de coronavirus

Odată ajuns la supăermarket, fiecare dintre jnoi ar fi bine să aibă asupra sa un dezinfectant. Biocidul va fi folosit atât pentru propriile mâni, cât și pentru mânerul căruciorului.

Marii retaileri fac deja acest lucru, dar pentru o măsură de sigurnață în plus este bine ca dezinfectarea să devină un obicei.

De asemenea, trebuie evitată ducerea mâinii la față cât timp suntem la magazin și folosirea telefonului mobil.

Rolul mânușilor în timpul crizei de coronavirus

Rachel Graham, virolog, care studiază coronavirusurile la Universitatea din Carolina de Nord, spune că mânușile sunt bune, dar “nu te fac invulnerabil”. El explică faptul că odată atinsă o suprafață contaminată, virusul rămâne pe mânușă, iar omul, punând mâna pe multe alimente, le va contamina pe toate.

Astfel, Graham recomandă mai degrabă să lăsăm mânușile și să ne dezinfectăm și să ne spălăm mâinile înainte de a intra în magazin, după ce terminăm cumpărăturile şi atunci când ajungem acasă.

„Mănușile nu sunt magice”, spune și microbiologul Donald Schaffner.

Plata cu cardul, cea mai bună soluție pe timpul crizei de coronavirus

Experții spun că, trecând din mână în mână, banii pot fi o sursă de contaminare cu noul coronavirus. Astfel, se recomandă plata cu cardul. În acest mod, și distanța dintre client și casier poate rămâne una generoasă, iar riscul răspândirii COVID-19 este practic inexistent.

Specialiștii spun că nu este nevoie să dezinfectăm alimentele nici chiar în timpul crizei de coronavirus

După ce ne-am informat cu privire la regulile pe care trebuie să le respectăm înainte de a pleca de acasă și în timpul petrecut la supermarket, virusologii ne explică și care este procedura bună de urmat odată ce am revenit în locuință cu alimentele dorite.

Toți susțin că dezinfectarea alimentelor nu își are sensul. Concret, nu este necesar să dezinfectăm sau să spălăm fiecare produs alimentar pe care l-am cumpărat.

Rămâne însă valabil spălatul pe mâini imediat ce ne-am întors casă, înainte de a despacheta alimentele.

Riscul ca o suprafață a unui ambalaj să fie infectată este aproape zero. Virușii nu rămân activi în aer liber prea mult timp, spun ei.

Dacă totuși vreți să fiți extrem de precaut și doriți să dezinfectați alimentele, folosiți doar apă și săpun, nu biocide puternice căci ați putea face mai mult rău.

Dezinfectantul nu este conceput pentru plastic sau alte ambalaje şi ar putea contamina mâncarea.

Metode de dezinfectare a alimentelor în timpul crizei de coronavirus

Apa și săpunul sunt o metodă, dar cea mai sigură ar fi, potrivit experților, dezinfectarea alimentelor prin scufundare în apă rece.

Nu în cele din urmă, specialiștii recomandă consumarea cu încredere a fructelor și legumelor în această perioadăd e criză de coronavirus, afirmând că nu este nicio dovadă că acestea transmit sau cauzează infecţia cu COVID-19, ba mai mult, ne întăresc imunitatea.