Criticul Nicolae Manolescu desfiinţează “Solenoid”, cel mai nou roman al lui Mircea Cărtărescu: “Un talmeş-balmeş de simboluri provenite din toate culturile”

Considerat cel mai de succes scriitor român al ultimilor ani, Mircea Cărtărescu şi-a lansat la sfârşitul anului trecut cel mai recent roman, denumit “Solenoid”. Lăudat în dese rânduri de filozoful Gabriel Liiceanu, la a cărui editură a şi publicat cartea, Cărtărescu se mândrea cu faptul că a reuşit să scrie de mână cele 800 de pagini ale cărţii, “ca şi cum aş împleti un pulover”. (Detalii AICI)

Acum, criticul Nicolae Manolescu, cea mai cunoscută autoritate în domeniu, scrie o cronică deloc elogioasă a romanului lui Cărtărescu într-un material publicat în România literară.

“Solenoid e, ca şi Orbitor, un roman inegal şi dezarticulat, cu pagini geniale, purtând marca indelebilă a lui Mircea Cărtărescu, dar şi cu pagini absolut de prisos în economia narativă, înecat într-un talmeş-balmeş de simboluri provenite din toate culturile, deseori din cotloanele lor exotice, şi frecventând gândirea ştiinţifică modernă cu un mare apetit pentru ceea ce este în ea straniu şi inexplicabil”, se arată în debutul analizei lui Manolescu.

“Viziunea lui Mircea Cărtărescu este una, aşa zicând, organică, în sensul că biologia ocupă centrul realităţii scriitorului, universul întreg fiind o reţea nesfârşită de organe, vase sangvine, ganglioni, celule, foetuşi, creiere. Între aceste motive este şi acela, al cărui rost şi sens îmi scapă, al solenoidului, deşi scriitorul pare a-i acorda un rol important, dovadă chiar titlul romanului. Solenoidul este un dinam, pe jumătate real, o bobină, adică, aflată în câteva puncte din Bucureşti, unde ar exista noduri energetice subterane, şi pe jumătate fictiv, ca un fenomen natural capabil a provoca levitaţia (splendide scene de sex în imponderabilitate!). De ce face autorul din ele metafora centrală a romanului, nu ştiu. (…)

Construcţia romanului a rămas astfel în stadiu de şantier. Înţeleg că Mircea Cărtărescu a avut în vedere un antiroman nesupus regulilor aşa zicând clasice, un soi de jurnal indirect, ca acela teoretizat de Mircea Eliade în anii 1930. Dar eu continui să cred că, indiferent de dorinţa de a realiza deplina autenticitate, informă prin natură, romanul, poemul, drama trebuie să reprezinte o anumită ordine, un început şi un sfârşit (Solenoid se sfârşeşte banal, chiar din punct de vedere al scenariului autorului), o „logică” a desfăşurării faptelor, un suspans de idei sau de evenimente. Solenoid este un roman amorf, fără o construcţie limpede, în orice caz, vizibilă cu ochiul liber, curgând oarecum la întâmplare, pe măsură ce e scris, încrustând în epica lui poveşti diverse şi minunate, biografii legendare, parabole strălucitoare, dar lăsându-ne finalmente sur notre soif”, scrie criticul literar.

Nicolae Manolescu îşi începe şi sfârşeşte analiza cu o frază care rezumă foarte clar părerea sa despre “Solenoid-ul” lui Mircea Cărtărescu. “Păcat! Rareori un scriitor a avut o ambiţie mai mare şi mijloacele necesare pentru a o realiza.”